"Omule, ce nu-mi place mie la femei e felul lor de a fi si de a se purta. Acum spun una, peste o clipa spun alta. Sunt niste prefacute de prima mana. Plus ca uzeaza de nuri si de capacitatea nativa de disimulare pentru a obtine de la fraierii de barbati ceea ce doresc... Ei bine, asta le face in ochii mei meschine si fatarnice... Fara sa mai spun ca majoritatea pozeaza in mimoze, cand de fapt nu sunt altceva decat niste vagabonde. Nu, nu, ce mai incolo si incoace, nu pot sa le suport pe femei!"
Cel care spune, plin de fermitate, vorbele de mai sus, e Mihai. Sau Misu, cum ii spun prietenii. Un tip la vreo 30 de ani, care a terminat o facultate tehnica si, de atunci, isi petrece zilele penduland intre casa si serviciu, fara vreun orizont cultural, spiritual sau de orice alt fel. Un tip comun, care isi vede de treaba sa si nu urmareste sa rastoarne lumea, ci ce rezuma la a trai in universul propriu, departe de grijile si problemele semenilor. Un tip care locuieste impreuna cu parintii, pe care nimeni nu l-a vazut niciodata cu vreo fata si care, firesc, exclude din start orice gand de insuratoare sau de a avea copii. Un egoist cu valente egocentrice, un mizantrop cu accente misogine.
"Stiu, sunt unii mai rabdatori, in stare sa le accepte toanele si sa inchida ochii la figurile pe care le fac. Mai mult chiar, uneori, de dragul unei bucatici, iau toata vaca; adica se casatoresc cu ele. Dar nu sunt eu ala. Eu, cand ceva nu-mi convine, ii spun omului in fata. Ori la femei nu-mi convine mai nimic. Ceea ce inseamna ca, daca m-as afla fata in fata cu vreuna, as tine-o intr-o serie neintrerupta de reprosuri si as face-o sa isi ia campii in doi timpi si trei miscari. Asta, bineinteles, daca nu mi i-as lua eu inaintea ei, ceea ce, la cat de intolerant ma cunosc, este foarte probabil..."
Este pornit rau Misu. Nu stiu ce l-a suparat asa rau de este atat de revoltat impotriva femeilor. Il stiam destul de retinut in ceea ce le priveste pe reprezentantele sexului frumos, atat de retinut incat nu de putine ori m-am intrebat daca nu cumva are inclinatii pidosnice, dar atat de suparat pe ele nu l-am vazut niciodata. E clar ca s-a intamplat ceva, daca tonul sau a ajuns atat de vehement la adresa lor. Dar oare ce ? Ma abtin de la a-l intreba direct, constient fiind ca in scurt timp are sa imi dezvaluie singur motivul revoltei sale. Si nu ma insel. Doar de asta m-a chemat...
"Auzi si tu, tu ii spui omeneste ca nu se poate sa te intalnesti cu ea, ca esti ocupat cu alte chestiuni, iar ea incepe si se pisiceste, sa te inmoaie si sa te faca sa renunti la tot si toate de dragul ei. Tu nu renunti, iar ea incepe sa iti vorbeasca murdar si sa te excite la telefon. Rezisti si la asta, dar ea nu se lasa. Incepe sa te ameninte ca, daca nu faci ca ea si nu te intalnesti cu ea cand vrea ea, nu o mai vezi sau, in cel mai fericit caz, o vezi, dar o vezi cu altul... Spune si tu! Asta nu e santaj? Un santaj ordinar, ieftin, pe care numai fiintele limitate psihic si intelectual, cum sunt femeile, il pot practica. Ori eu asa ceva nu tolerez. Sa fie clar! Mai bine ma lipsesc..."
Va sa zica asa era. Imi dau, in fine, seama care e problema lui Misu. E pentru prima oara de cand il cunosc, adica de peste douazeci de ani, cand il vad exteriorizandu-se in maniera aceasta. In rest, este caracterizat de o mutenie vecina cu secretomania. Stau cu el la o terasa din Polivalenta de vreo ora, timp in care am discutat banalitati si am emis platitudini. Intuiam, dupa modul agitat si intempestiv in care mi-a lansat invitatia de a-l insoti in parc, ca ceva nu e in regula cu el, dar nu ma asteptam ca situatia sa fie atat de grava. A strans multe in el Misu. Nu le mai putea tine. Au dat pe dinafara. Pentru el a venit momentul adevarului. Mai comandam un rand, dam noroc si, dupa cateva clipe de acalmie, in care clatin din cap a sustinere, ceva de genul: "Cata dreptate, ai Misule! Ca bine le mai zici... Hai, mai baga mai departe! Decarca-ti sufletul!", ii fac semn sa continue. Atata astepta.
"I-am spus de atatea ori ca, la mine, vorba e vorba. Daca spun ceva, asa ramane, nu ma intorc dupa cum i se nazare ei. Dar nu intelege. Zici ca e batuta in cap. Tu ii spui ca ai treaba, ca nu o poti vedea, iar ea o tine, ca gaia matul, cu ale ei, ca ii e dor, ca vrea dovezi de afectiune si dragoste netarmurita, ca are nevoie de confirmari si alte prostii de genul asta... Cum sa nu te umpli de spume si sa iti doresti sa scapi de o asa fiinta? Eu, unul, cel putin, asta simt acum. Nu vreau s-o mai vad cate zile oi avea. Nici pe ea, nici pe alta ca ea! Mi-a ajuns! Uite, din cauza celor ca ea urasc eu femeile! Cum sa nu le urasti?"
Consider ca am aflat destule si nu am nevoie sa stiu mai mult pentru a-mi forma o parare cu privire la ce se intampla cu Misu. Constat ca, o data ce a dat afara din el tot raul si toata ura acumulate, s-a linistit si el. Ma gandesc, asadar, sa pun capat intalnirii noastre, inainte de a se apuca sa o ia de la capat, caci stiu ca omul, in general, are tendinta de a repeta ceea ce i se pare important, indiferent daca vorbele sale au sau nu rezonanta de partea cealalta. Nu apuc insa sa ies cu propunerea pe tapet, caci de masa noastra se apropie o tipa la vreo 25 de ani: slabuta, cocheta, draguta, finuta. Ma uit intrebator la ea, in timp ce cere, din priviri, voie, sa ia loc, iar ea se indreapta catre scaunul de langa Misu. Ma saluta amical, din mers, apoi se asaza, il pupa discret pe obraz si ii zice: "Ce face ursuletul meu morocanos? I-au trecut supararile? Merge cu mine diseara la teatru ?"
Auzind vorbele fetei si simtindu-i buzele pe fata, Misu se transforma instantaneu. Din dihorul revoltat si respingator care era mai inainte, devine, exact cum l-a alintat ea, un ursulet dulce, simpatic si supus. "Bineinteles ca mi-au trecut, pisicuto. Cum sa nu-mi treaca? Doar stii ca esti febletea mea si merg cu tine oriunde si oricand iti pofteste inimioara...", ii spune el, raspunzandu-i la sarut cu o imbratisare calda si o mangaiere atenta pe mana. Dupa care se intoarce spre mine: "Spune si tu, omule, cum sa refuzi o asemenea comoara de fata? Nu ai cum! Chiar nu ai cum! Eu, cel putin, nu pot. Cand o simt cum se lipeste de mine, ma topesc tot..." Dau din cap intelegator, semn ca ii dau dreptate, adica asa e, nu se poate refuza una ca respectiva comoara, apoi salut, ma ridic si ma indrept catre casa. Mai sunt doua ore si incepe meciul Nationalei: meci decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia...
Din aceeasi categorie:
Joaca
Vine week-end-ul si nevasta-mea iese pe tapet cu o propunere constructiva, asa cum sunt toate propunerile nevestelor: "Hai sa mergem in week-end la ta...
Voma
Ma aflu in autobuzul 335, indreptandu-ma catre Casa Presei. E o zi de iarna geroasa, iar eu sunt friguros din fire, asa incat caldura din autobuz imi ...
Perversul
E o perioada nasoala a anului curent. Trebuie depuse declaratiile de venituri pe cel precedent. Nu-mi place, dar n-am ce face; trebuie sa ma conformez...
Mobilul
Sunt in Militari si ma indrept spre centru. Urc in metrou si ma asez pe un scaun din capatul garniturii, o garnitura dintr-aia de tip vechi, la care g...
Salvează
TINETI MINTE!