E duminica dimineata. Ma aflu in sala de asteptare a unei gari mici, de provincie. Ma intorc de la o nunta si sunt foarte obosit. Abia astept sa vina trenul, sa ma urc in el, sa ma duca acasa, sa ma bag in pat si sa dorm cateva ore neintors. Dar mai am de asteptat mai bine de o jumatate de ora pana atunci. E foarte cald, ceea ce face ca timpul sa para ca trece chiar mai greu decat trece. Limbile vechiului ceas de pe perete par ca s-au oprit locului.
Ma uit la ele de cateva minute bune si nu inteleg nimic. Apoi inteleg. Ceasul e oprit in loc. Nu merge. Timpul chiar sta in loc.
E o amorteala totala. Nimeni si nimic nu se misca. Ma uit in jur, Toti ceilalti sunt la fel de cazuti ca si mine, asteptand plini de oboseala sosirea trenului, care pare ca nu mai soseste. Imi cade capul, dar mi-e teama sa ma las prada somnului. Daca as atipi, sigur nu m-as mai scula pana a doua zi. Nu mai spun ca, mai mult ca sigur, m-as trezi fara bagaje. Ma rog cerului sa se intample ceva, care sa ma tina treaz. Si se intampla.
Un barbat la vreo 60 de ani, cu barba nerasa si aspect neingrijit, imbracat cu haine ponosite, abia intrat in camera, incepe sa tuseasca urat, convulsiv: "Eeeheerea, eeeheerea!", zgaltaindu-se din tot corpul si parand ca se ineaca. Un altul, de langa el, cu figura de taran veritabil, in sensul ca oricat l-ai cosmetiza, orice freza i-ai face si in orice toale l-ai imbraca, tot a taran ar arata, il bate pe spate si il opreste pentru moment. Dar, dupa ce isi aduna puterile, omul isi reia seria de tusete, mai abitir chiar decat inainte: "Eeehrea, eeeheerea, eeeheereeeeeeaaaaaaa!!!" si, tinandu-se cu mana de piept, scuipa cu sonor, chiar in mijlocul salii: "Ptiuuu!". Un scuipat, rosu, compact, plin de sange si de bucati de ceva imbracat in sange. O scarbosenie. Apoi alta, apoi alta: "Ptiuuu, ptiuuu, ptiuuu!". Am mai vazut asa ceva in trecut, asa incat nu mi-e greu sa o recunosc: e ciroza in stadiu avasat, poate chiar terminal. Cutremurator.
Intorc capul si scuip, la randul meu, in cosul de gunoi de alaturi. Apoi imi mut privirea catre celalalt colt al camerei, unde o femeie acuza si ea o problema la fel de delicata, adica o pierdere de sange. Intinsa pe spatarul scaunului, cu un brat ridicat in sus, ea incearca sa opreasca o hemoragie nazala tamponand locul cu batista. Dar fara succes. Sangele care a podidit-o vine in valuri, ii umple batista si se scurge pe marmura de pe podea, in stropi mari si grei, vascosi, care scot sunete de groaza, prelungi: "Mpaaaa, mpaaaa, mpaaaa!" Dupa cate imi dau seama din schimbul de replici pe care il are cu cel ce o insoteste, e vorba de consumul de alcool si cafea in exces la o cumetrie, exces care isi spune cuvantul si isi cere dreptul. Ceva firesc, din cata medicina cunosc. Nefiresc imi pare, insa, zgomotul stropilor de sange care se lipesc de podea unul dupa altul, formand mici baltoace, in functie de cum se misca femeia in scaun. "Mpaaaa, mpaaa, mpaaaa!"… Cred ca n-am sa-l uit niciodata. E tulburator..
Deodata, atentia imi este atrasa de un tip dubios, la vreo 30 de ani, care intra val-vartej in camera, cu un cutit in mana. Se indreapta direct spre mine si imi baga frica in oase. Se apropie atat de repede incat nu am timp sa reactionez. Inchid ochii, abadonandu-ma in mana destinului. Astept sa primesc lovitura, dar nu o primesc. O primeste, in schimb, omul de langa mine, un tip la fel de dubios si periculos ca si celalalt. Stiu asta fiindca ii aud urletul de animal in junghiat: "Aaaaaaaaahhhhhhhhhh!" si, deschizand ochii, ii vad sangele imprastiat pe pereti. Lama cutitului i-a patruns in gat prin spate, mai exact in zona occipitala, si l-a ranit adanc. Schimonosit de durere, isi duce mana la locul afectat, o scoate plina de sange, un sange rosu, curat, ca vinul de tara, si se sterge pe perete, trasand cinci linii rosii, care pornesc din locuri diferite, dar care se unesc si se sting in acelasi punct, unde omul ridica mana de pe perete; liniile celor cinci degete. Gemand infiorator: " Ihhmm, ihhhmm!", se scoala in picioare si, cu sangele-i siroind in urma, paraseste camera. Infricosator.
As zabovi mai mult cu privirea pe omul injunghiat, daca in coltul cel mai indepartat al camerei nu as avea parte de un alt eveniment sangeros. O tarancuta de vreo noua ani, care dormitase pana atunci in bratele mamei, incepe sa planga urland sau sa urle plangand: "Maaaaaa-maaaaaaa! Maaaaaa-maaaaaaa!", in timp ce lichidul i se scurge pe picioare, inrosindu-i pulpele. E un rosu negru, mirositor, care nu lasa loc interpretarilor de niciun fel: e rosu menstrual. Sangele care i-a pufnit fetei dintre pulpe si a prins-o nepregatita constituie primul ciclu din viata ei. De-acum, fata e femeie, ca si mama sa, care o sterge cu un prosop si o alinta cum poate. Degeaba, insa, sangele nu se opreste, parca mai tare tasneste. Si lacrimile fetei, la fel. Dezgustator.
Nu-mi pot retine un gand nastrusnic. Eu sunt de vina pentru tot. Eu sunt cel care a cerut sa se intample ceva. Iata ca s-a intamplat; iata ca am primit, cu varf si indesat. Ce mi-a trebuit, am gasit. Ma intreb ce altceva s-ar mai putea intampla, care sa ma faca sa uit de cele ce am vazut. Si atunci se intampla: pe usa salii de asteptare intra un mosneag cu un cos de rachita, in care are un cocos fara cap. Un cocos abia taiat. Sangele ii curge inca din gat si se scurge printre ochiurile cosului, picurand pe podeaua deja rosie de la un capat la altul. Nu pot sa cred. Dar trebuie sa cred. N-am alta varianta. Doar nu sunt nici primul, nici ultimul, care trece prin asa ceva. Imi pun castile pe urechi, inchid ochii si comut pe Europa FM, unde veteranii de la U2 imi confirma faptul ca asa e, ca nimic nu e nou, nici intamplator, sub soare: "Sunday bloody Sunday, Sunday bloody Sunday..."
Din aceeasi categorie:
Invidia
Sunt blazat. Rece. Golit de sentimente. Nu simt nimic. Nu traiesc. Inspir si expir, dar nu traiesc. Am nevoie de ceva care sa ma faca sa simt ca traie...
Sânge
E duminica dimineata. Ma aflu in sala de asteptare a unei gari mici, de provincie. Ma intorc de la o nunta si sunt foarte obosit. Abia astept sa vina ...
Porcul
Hai sa va spun una tare amuzanta. Adica amuzanta pentru voi, care o cititi, nu si pentru mine, care am trecut prin ea. Desi, la urma urmei, ce a fost,...
Răsplata
Merg zilele trecute cu o fata in parc. E cald rau, asa ca e putina lume, ceea ce nu-mi displace de fel. Ne plimbam noi ce ne plimbam, apoi ne hotaram ...
TINETI MINTE!