gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Wed19122018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Când nu mă mai aşteptam, Dumnezeul beţivilor şi-a întors faţa către Mitică al meu

Evaluare: / 1
1
Index
Când nu mă mai aşteptam, Dumnezeul beţivilor şi-a întors faţa către Mitică al meu
Pagina 2
Pagina 3
Pagina 4
Pagina 5
Toate paginile

Povestea mea este una din care se pot trage invataturi de viata. Eu, cel putin, am tras destule. Cea mai importanta dintre acestea e ca, daca ai credinta, rabdare si staruiesti in darnicie si rugaciune, cineva, acolo sus, te vede si te rasplateste pana la urma. Din pacate, eu nu am avut nici rabdare, nici darnicie, asa incat ajunsesem sa imi blestem soarta. In schimb, betivul Mitica a avut, iar azi a ajuns sa jubileze si sa ma ia peste picior. Dupa fiecare act de marinimie pe care il facea, arata cu degetul inspre cer si, in timp ce eu bombaneam ca nu ne ajung banii pentru copii, imi zicea:

- Lasa, femeie, ca Dumnezeu e sus si vede! Ce dau azi cu o mana, imi va da maine cu zece...

Sunt Livia Dobrin din Bucuresti si am 40 de ani. M-am maritat cu Mitica pe cand aveam 29 si nu dupa nu mult timp l-am nascut pe Mihai, fiul nostru, acum in varsta de 7 ani, iar mai apoi pe Ioana, care acum are 5 ani. Locuim intr-o zona linstita, dintr-un cartier de case de la marginea orasului, si formam o familie frumoasa si fericita, admirata si respectata de toata lumea. Casa, lasata lui Mitica de o matusa plecata in strainatate in urma cu ceva ani, este destul de mare si are o o curte spatioasa, unde copiii se pot zbengui in voie. Avem o gradina uriasa, cu multe legume, ceea ce ne-a ajutat sa facem economii si ne-a prins bine mai ales dupa ce criza mondiala a ajuns la noi in tara. Una peste alta, ne-am fi descurcat cu banii daca Mitica nu ar fi dat in patima bauturii.

Mitica Dobrin avea 33 de ani cand l-am cunoscut. Mi-a facut impresia unui barbat serios, cu care se putea face casa, mai ales ca era si foarte credincios, mergand in mod regulat la biserica. Asa incat am fost incantata de cererea sa in casatorie, cu atat mai cu cat ne lega un puternic sentiment reciproc. Lucra ca mecanic auto la o autobaza din cartier si aducea multi bani, era fidel, nu bea decat la ocazii, iar alte vicii nu avea. Una peste alta, atunci cand l-am luat de barbat am crezut ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap. Abia peste cativa ani, cand omul meu a inceput sa traga vartos la masea si nu ne-am mai descurcat cu banii, aveam sa constat ca mariajul cu Mitica nu fusese un dar, ci mai degraba o pedeapsa.

Mitica Dobrin avea un mod propriu de a se manifesta la bautura, mod pe care de altfel il are si acum: nu tipa, nu injura, nu ma batea, nu facea nimic urat, ci dimpotriva: devenea incredibil de bun si de darnic. Intr-o prima faza, cand cei asupra caruia isi rasfrangea generozitatea eram eu si copiii, lucrul acesta nu m-a deranjat. Mai apoi, insa, cand a inceput sa arunce cu banii si cu darurile catre oricine se nimerea langa el cand se cherchelea, neglijandu-si familia, am ajuns sa nu-l mai suport si, dupa zece ani de casnicie, am plecat de acasa. Dar sa vedeti cum ajuns aici...



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Când nu mă mai aşteptam, Dumnezeul beţivilor şi-a întors faţa către Mitică al meu