gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Wed19122018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Când a ajuns la alăptat, nevastă-mea a renunţat la cumpărat...

Evaluare: / 0
1
Index
Când a ajuns la alăptat, nevastă-mea a renunţat la cumpărat...
Pagina 2
Toate paginile

Am avut o viata destul de obsnuita pana la 35 de ani. Ca orice om, am trait momente frumoase si clipe mai putin placute. Am cunoscut iubirea adevarata, dar am si suferit din iubire. De abia la 37 de ani am gasit femeia visata, pe nume Liana, cu care m-am si casatorit in urma cu sapte ani. Aleasa mea era cu 5 ani mai tanara decat mine si a reusit ceea ce nu reusise nicio alta femeie. Si anume sa ma faca sa imi doresc sa raman alaturi de ea pe vecie. De altfel, chiar asa i-am jurat la cununie:

- Liana, te iubesc enorm si voi fi cu tine pana la moarte!

Peste aproape sapte ani, insa, desi o iubeam la fel de mult, aveam sa plec de acasa. Iar asta fiindca sotia mea s-a dovedit a fi o ,,masina de tocat bani’’, care ne-a adus in pragul saraciei. De ciuda si de suparare, m-am imbolnavit de nervi si a trebuit sa ma lupt din rasputeri ca sa nu imi pierd mintile.

Primii doi ani au fost dulci. Nimic nu prevestea dezastrul ce urma sa vina. Pe langa faptul ca eram indragostiti lulea, aveam amandoi servicii bune in domeniul imobiliar (eu) si respectiv juridic (ea), locuiam in casa noastra si planuiam sa facem primul copil. Problemele in cuplu au aparut dupa ce stransesem o suma frumusica de bani, atunci cand Liana a gasit de cuviinta sa faca tot felul de achizitii care de care mai fanteziste, complet nejustificate, si asta fara sa ma consulte in prealabil. Acum, desigur, nu era o crima ceea ce facea sotia mea, insa noi decisesem sa ne marim familia cu noi membri, iar ea, in loc sa se gandeasca la implicatiile materiale ale cresterii copiilor, arunca banii pe toate prostiile.

Mai intai m-am pomenit ca sotia vine acasa cu un soi de ventilator antic si de demult, pe care patina timpului isi pusese nu o amprenta, ci o pojghita soioasa. Nu am inteles necesitatea acestui aparat atat timp cat in casa aveam aer conditionat, dar nici nu am avut obiectii. Daca iubita mea sotie si-l dorea si vedea in achizitionarea lui implinirea unui vis, am zis ,,fie’’!

- Mihnea, e decorativ! Mi-l doresc si ma face fericita!

Ce puteam spune? In fond, aveam un cont bancar destul de burdusit. Nu peste mult timp, o alta investitie surprinzatoare avea totusi sa ma puna pe ganduri. Liana a venit acasa cu un hamac. M-am frecat la ochi si am intrebat-o ce face cu el.

- Mihnea, o sa avem nevoie de hamac. Poate il folosim la vara, in concediu.

Cum atunci era totusi iarna, nu m-am putut abtine sa nu izbucnesc intr-un ras nervos.

- Liana, tu faci misto de mine? Pana la vara mai sunt sase luni…

Ea a sarit atunci de gatul meu, m-a sarutat cu foc si mi-a zis alintandu-se precum Cenusareasa inainte de miezul noptii:

- Mihnea, hamacul asta ma face fericita! Si, daca vrei, putem face si dragoste in el.

Evident ca, auzind una ca asta, n-am mai protestat... Si nu am mai protestat nici cand Liana a venit acasa cu alte lucruri care ne erau chiar inutile, dar care, zicea ea, o faceau fericita, precum o colivie pentru papagali (desi nu aveam nicio pasare in casa), un set sigilat de tacamuri din argint (desi mai aveam alte trei), un brad de Craciun artifical (desi in fiecare an cumparam unul natural, din Norvegia) sau o plasma de ultima generatie (desi exista deja cate una in fiecare camera). Si tot asa...

Prima adevarata disputa conjugala am avut-o in urma cu circa trei ani, adica dupa patru ani de casatorie si dupa doi de cand Liana se dezlantuise, cumparand numai prostii si prapadind banii din banca. Mai exact, cearta a inceput in seara cand sotia mea a adus acasa un lampadar cu picior care constase peste 500 lei si patru tablouri din ceramica inramate, a 50 euro bucata. Si poate nu mi-ar fi sarit tandara, insa aveam destule lampi pe care - din lipsa de spatiu - Liana le depozitase in debara, iar peretii erau deja ticsiti de tablouri in guase si acuarela.

- Liana, asa nu se mai poate! Ai innebunit! In loc sa punem banii deoparte pentru copiii care vor veni, tu te rupi in figuri. Cumperi toate prostiile si apoi imi inchizi gura spunandu-mi ca te fac fericita! Ei bine, pe mine nimic din tot ce cumperi nu ma face fericit, ba dimpotriva, ma face tare nefericit! Nu mai spun ca nici pana in ziua de azi nu am facut dragoste in hamac... Te rog sa te opresti. Ai inteles?

…Dar nu a inteles. E drept ca o perioada a lasat-o mai moale, dar de oprit, nu s-a oprit. Peste nicio luna calvarul a reinceput; sotia mea a adus acasa un urias caine de plus, aproape de dimeniunile unei barci. Asta mai lipsea! Imediat ce delegatii de la magazin au lasat dihania impaiata pe hol si au plecat, rasufland usurati dupa cat s-au chinuit sa o care, Liana a pus vechea placa:

- Mihnea, nu-i asa ca e frumos e catelul asta? Daca ai sti ce fericita ma face!



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Când a ajuns la alăptat, nevastă-mea a renunţat la cumpărat...