Am sperat ca acest episod sa ramana istorie, iar o astfel de comportare din partea lui Gheorghe sa fie un simplu accident. Insa nu aveam de unde sa stiu ca starea sanatatii tatalui sau se va inrautati accentuat, iar decesul sarmanului parinte, petrecut in scurt timp, avea sa il transforme pe fiul sau intr-un betiv fara pereche. Fiindca nu are rost sa ma feresc de cuvinte: il iubeam pe acest om foarte mult - altfel nu as fi ramas alaturi de el in timp ce bea de stingea, venea acasa pulbere, nu mai putea sa se dezlege la sireturi si nici macar nu isi amintea ce a facut... Dar trebuie sa recunosc ca Gheorghe devenise alcoolic. Am incercat sa il ajut cu vorba buna, cu intelegere si sustinere. Ba chiar am ajuns, desi uram alcoolul, sa beau si eu, doar ca sa fie mai putina bautura ramasa pentru el... Insa totul a fost in zadar: de ce mi-a fost teama, nu am scapat: iubitul meu fost concediat fiindca mergea tot timpul la serviciu mirosind a bautura, iar lucrarile sale nu mai erau de incredere. De pilda, la un concert, din neatentia sa (a se citi din vina sa), s-a intrerupt curentul vreo 10 minute, timp in care fluieraturile si huiduielile publicului au facut artistii de pe scena sa treaca prin momente mai mult decat penibile. Si-au cerut scuze si au cantat mai apoi o jumatate de ora peste programul anuntat - dar rusinea patita din cauza lui Gheorghe tot nu a fost spalata cu totul…iar eu am decis ca asa nu se mai poate, si trebuie sa iau taurul de coarne.

- Asa nu se mai poate, Gheorghe! Te iubesc, si tocmai din acest motiv vreau sa te ajut! Lasa-ma sa te ajut! l-am abordat foarte ferm intr-o seara, cand bause, ca de obicei, dar nu intr-atat incat sa se faca manga. Trebuie sa primesti ajutor profesional, altfel vei avea de suferit enorm si risti sa distrugi atat viata ta, cat si pe a mea!

Spre surprinderea mea, m-a ascultat cu calm si atentie. De altfel, el a facut dovada ca este un om linistit, care nu jigneste si nu agreseaza nici verbal si nici fizic, chiar daca este beat mort. Bunul simt si dragostea din sufletul sau il insotesc pretutindeni pe Gheorghe al meu... Asa se face ca raspunsul sau a fost al unui om matur, responsabil, care este constient ca a comis o greseala uriasa si ca trebuie sa puna lucrurile la locul lor, sa faca ordine in viata sa cat mai curand.

- Dorina, o sa mai beau week-end-ul asta, apoi ma opresc! a decretat el deodata pe un ton imperial. Au trecut 3 luni de cand a murit tata, si e cazul sa ma trezesc la realitate! Fac tot ce crezi tu ca e mai bine ca sa ma vindec... insa pana atunci umple paharele si hai sa dam noroc!

Era intr-o zi de miercuri, si, spre rusinea mea, trebuie sa recunosc ca pana in noaptea de duminica am baut cot la cot cu iubitul meu, fericita la gandul ca de a doua zi cosmarul se va incheia. Am baut de la vodca cu cola pana la vin negru de buturuga, de la coniac cu pepsi pana la carcalete in sonda, de la whisky cu gheata pana la cockteil din lichioruri fine. Am turnat in mine in acele zile toate porcariile din lume; mi-am supus organismul unor torturi extreme, mi-am vomitat si matele din mine, cu gandul la izbavirea ce urma sa vina. Insa nu stiam in acele clipe cat de mult ma inselam, desi Gheorghe a fost om de cuvant, a acceptat sfatul meu si s-a internat de urgenta intr-un Institut de Dezalcoolizare.

Tratamentul a durat patru saptamani, care insa mie mi s-au parut patru ani. Aceasta, mai ales din cauza faptului ca mama, bolnava la randul sau, avea nevoie de ingrijire mai mult ca oricand. Practic, imi imparteam grijile si suferinta intre Gheorghe si mama. Iar noptile in care, singura, extenuata si plansa, nu reuseam sa adorm - ci ma lasam prada deznadejdii izvorata din gandurile negre –m-au macinat in asa masura incat am cedat. Mai intai, am inceput sa ma ridic din pat si sa beau un paharel de tarie - mi se parea ca asa pot adormi mai usor. Apoi am urcat la doua. Apoi la trei. Dupa care am inceput sa beau si in timpul zilei. Mi se parea ca timpul sta pe loc, si pana la vindecarea lui Gheorghe mai e un car de vreme. Asa ca mi-am luat concediu, pentru ca eram totusi constienta ca nu ma pot face de ras mergand la serviciu beata sau mirosind a bautura. Imi aminteam ca iubitul meu trecuse prin asta nu cu mult timp in urma, iar la vremea respectiva mi se paruse ceva odios…

Din fericire, buna si greu-incercata mea mama si-a revenit mai repede decat ne asteptam, si asta s-a intamplat la tanc. Pentru ca treptat eu devenisem, la randul meu, o alcoolica inraita si nu mai eram in stare sa o ajut cu nimic. Probabil ca ambitia si dorinta de a-si vedea fiica pe picioare - la propriu si la figurat - au contat mult in refacerea sa. Era mult prea mult pentru ea sa ma vada clatinandu-ma, cazand si borand ca ultimul betivan zi si noapte.

- Dorina, fetita mea, nu mai bea! imi repeta mama intruna. Uiti ce a patit tatal tau? Esti fata tanara, rade lumea de tine... O sa iasa maine-poimaine omul tau de la Dezalcoolizare, si ce o sa gaseasca? Alta betivana? Se vindeca el, si te imbolnavesti tu?

Insa vorbele sale imi intrau pe o ureche si imi ieseau pe alta; era prea mare tentatia de a simti cum alcoolul coboara si imi arde stomacul, trezindu-mi fiori de placere; cum se insinueaza totodata si mi se incolaceste ca un sarpe perfid in jurul gatlejului; cum imi obtureaza caile respiratorii si imi impiedica oxigenarea creierului. Era o senzatie de sugrumare absolut sublima! Simteam ca nu mai respir, ci doar plutesc in Univers, ratacind haotic printre stele. Nu mai judecam normal, iar asta se reflecta in felul in care ii raspundeam mamei de fiecare data cand ma admonesta.

- Nirvana si Catharsis-ul se traiesc mult mai intens odata ce te inscrii pe orbita noii Constiinte Divine si iti reglezi vibratia pe aceeasi lungime de unda cu cea a Unimii Cosmice! Intelegi, mama? Acum intelegi?

Insa ea nu intelegea. Tot ce vedea era ca fiica sa este mereu beata si delireaza. Asta da, putea sa vada, si prin urmare intelegea cu totul altceva decat mine - anume ca o apucasem pe calea pierzaniei. Numai ca eu - si acum vorbesc, din nou, din ceea ce mi-a povestit ea ulterior, eu neamintindu-mi mare lucru - eram inversunata in a bea si a nu mai sti de mine. Asa se face ca, dupa vindecarea sa, Gheorghe m-a gasit in starea in care fusese el insusi atunci cand l-am internat in Insititutul de Dezalcoolizare - adica eram dusa. Numai ca, spre imensa mea surprindere, dar si a mamei mele, reactia sa a fost cu totul diferita de reactia mea din urma cu circa o luna. Vazandu-ma transformata intr-o betiva ordinara, pur si simplu m-a anuntat, sec si fara sa stea pe ganduri, ca totul s-a sfarsit intre noi, si nu vrea sa mai aiba de a face cu mine. Nu a incercat sa ma ajute in niciun fel, nu mi-a multumit pentru ca l-am internat atunci cand era un alcoolic feroce, aducandu-i vindecarea - ci m-a privit cu dezgust si m-a parasit strigandu-i mamei mele in batjocura:

- Asa tata, asa fiica! O familie de alcoolici! Bleah!

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la Gheorghe. Omul de care ma indragostisem, pe care il iubeam si cu care am baut cot la cot pentru a-i face placere si totodata pentru a ramane mai putin alcool pentru el, omul pe care l-am internat mai mult cu forta si care acum era vindecat m-a umilit in cel mai josnic mod cu putinta si a fugit. Doar multumita mamei mele - tot ea, biata mama ! - am ajuns in timp util in Clinica de Dezalcoolizare. Iar aici, cu ajutorul medicilor, dar mai ales cu cel al bunului Dumnezeu, peste putin timp voi fi scapat de demonul-alcool si voi putea sa imi reiau viata de acolo de unde am lasat-o atunci cand l-am cunoscut pe Gheorghe, cel despre care afirmam, in naivitatea mea, ca este insotit pretutindeni de bun simt si de dragostea din sufletul sau.

Din aceeasi categorie:

L-am înșelat până am ajuns să-l iubesc din nou

Ma numesc Marta Barbu, sunt din Bucuresti si doresc a va relata in continuare despre mine si sotul meu, Dumitru, care a fost, pana la un punct, primul...

Citeşte mai mult...

Grasă și frumoasă, devreme acasă, caut dragoste viguroasă

Numele meu este Crina N. Sunt din Vaslui, am 45 de ani, 1.60 inaltime si 100 de kilograme. Desi nu-mi face mare placere sa o recunosc, sunt o femeie p...

Citeşte mai mult...

Băiatul meu e un "Soare", şi nici pic de rău nu-mi pare...

Intamplarea de mai jos mi s-ar parea de-a dreptul ilara daca nu as fi trait-o eu, ci as fi auzit-o povestita sau as fi citit-o intr-o revista. Asa ins...

Citeşte mai mult...

Cum am agățat-o pe Sânziana

In urma cu doi ani ma aflam impreuna cu cel mai bun prieten al meu, Marian, pe plaja de la Mamaia. Bausem cateva beri in timp ce incinsesem babaroasel...

Citeşte mai mult...