gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri19012018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

L-am găsit pe Dumnezeu în spatele avariţiei preoţilor...

Evaluare: / 0
1
Index
L-am găsit pe Dumnezeu în spatele avariţiei preoţilor...
Pagina 2
Toate paginile

In ultimii ani, criza a lovit puternic multe firme romanesti din cele mai variate domenii de activitate, iar editura la care lucrez de vreo 8 ani nu a scapat nici ea. De altfel, multe alte edituri care isi au sediul in Casa Presei Libere au avut de suferit. Unele si-au redus activitatea, altele si-au inchis portile, altele se zbat inca, in cautarea solutiei salvatoare. In aceasta din urma categorie se inscrie si editura la care activez - inca - in calitate de secretar general de redactie. De cateva luni bune se primea numai cate un sfert din salariu, iar lumea era de-a dreptul disperata: facturi peste facturi neplatite, rate neachitate la banci, intretinerea restanta cu lunile sunt numai cateva din problemele existentiale care au tot macinat forta si rezistenta colectivului. Motiv pentru care, dupa ce in nenumarate sedinte s-au tot facut propuneri de revigorare a activitatii firmei – propuneri care in final nu au condus la nimic bun -, patronul a venit, in urma cu cateva luni, cu propria solutie salvatoare:

- Numai Dumnezeu ne mai salveaza! Aici e nevoie de Dumnezeu!

Acum, cand a formulat ,,aici’’, lumea a crezut ca patronul, un om de 56 de ani pe numele sau Coriolan Enache, vorbea metaforic, referindu-se la cazul nostru, la noi mai exact. Nimeni nu a luat vorbele sale stricto-senso. Insa incepand chiar din acea zi, el a discutat in particular cu angajatii pe care ii stia mai credinciosi, incercand sa gaseasca un preot devotat si priceput. Iar in scurt timp a aflat, de la o colega foarte evlavioasa, care isi petrece mult timp prin biserici si nu rateaza nicio slujba importanta precum Sfanta Liturghie, Marele Maslu sau Sfanta Vecernie, de un popa cu mare har: parintele Agapie, de la o parohie de la ea din cartier. Astfel l-a descris Nicola, pioasa noastra colega, pe parintele Agapie:

- Un preot bun, bland, sufletist si cu har de la Dumnezeu! Un om milos si rabdator! Nu bea, nu joaca table in altar, ca altii, nu se enerveaza si nu tipa in timpul predicilor...

Si se pare ca descrierea sa a fost destul de convingatoare, caci ceea ce a urmat este ceva rar, insa foarte adevarat!... Incepand chiar cu saptamana urmatoare, luni dimineata ne-am pomenit in editura nu cu un preot, ci cu un intreg sobor format din trei! Niste oameni varstnici imbracati in sutane negre, cu barbi lungi si albe si cu chipurile brazdate de riduri adanci. Afisand un aer solemn, cei trei au pasit agale spre sala de consiliu, unde in scurt timp aveam sa fim cu totii fost convocati de catre patron.

- Dansii sunt parintii Agapie, Doru si Molina! Au venit sa tina o slujba de sfintire a sediului editurii, astfel incat sa avem parte numai de lucruri frumoase si bune!

Asa i-a prezentat patronul Coriolan pe cei trei, care la scurt timp dupa aceasta, urmariti de privirile curioase ale angajatilor, s-au apucat de treaba. Mai intai au citit pe rand cativa psalmi, apoi au tamaiat bine toate incaperile si in final au cantat partituri bisericesti pe trei voci, incheind cu ,,Aleluia, frati crestini! Aleluia, frati crestini!’’ Totul a durat vreo ora, timp in care toti colegii mei, desi amuzati de ,,programul artistic’’, au fost cat se poate de cuviinciosi. In fond, ce conta faptul ca am intrerupt lucrul pentru o ora? Pitorescul situatiei ne-a facut pe toti sa mai uitam, pentru un timp, de grijile si necazurile cauzate in mare parte de lipsa banilor. Abia in zilele urmatoare aveam sa constatam insa ca de fapt ceea ce urmarisem fusese numai prologul unei serii de evenimente ortodoxe rare ce aveau sa se prelungeasca mult si bine...

A doua zi, chiar la prima ora, preotii erau din nou in editura! Nu stiu cata credinta avea patronul nostru, ce stabilise cu ei si nici cu cat ii platea, dar cert este ca slujitorii Domnului au venit iar si au repetat ritualul de sfestanie. Singura deosebire a fost aceea ca, dupa finalul crescendo, nu au mai plecat, ci s-au mai plimbat o vreme prin editura discutand cu cativa dintre angajati si intrebandu-i de sanatate. La mine nu au ajuns, insa din cele auzite am inteles ca ei incercau sa fie un fel de consilieri pentru suflete napastuite. Abia in ziua urmatoare, dupa slujba si tamaiere, unul dintre preoti, mai exact parintele Molina, a venit la mine la birou si m-a tras deoparte:

- Pace tie, fiule! Domnul fie cu tine!

Ce puteam raspunde? M-am ridicat de pe scaun si l-am urmat in biblioteca.

- Da, parinte, sigur, pace tuturor!

Dupa care am purtat o discutie de jumatate de ceas despre importanta credintei, a sperantei si a dragostei in viata fiecaruia dintre semenii nostri. Parintele Molina parea chiar un om bun si bine intentionat, insa, desi eu eram un om destul de credincios din fire, ma cam indoiam de faptul ca Divinitatea nu avea alte lucruri mai importante de facut decat sa vegheze sa ne primim noi salariile. Asa ca la final l-am intrebat direct:

- Parinte, acum o sa fie bine? O sa ne dea banii?

- Fiule, nebanuite sunt caile Domnului! Dar cu rabdare si cu multa iubire de Dumnezeu, toate se vor aseza in firescul lor.

Am inteles ca discutia luase sfarsit, si prin urmare am revenit la biroul meu urmarindu-l pe parinte cum merge agale la un alt coleg, redactorul Marinache, pe care il abordeaza cu blandete si il conduce spre biblioteca. In acelasi timp, ceilalti doi preoti ,,se ocupau’’ de alti angajati din editura, vorbindu-le cu duhul blandetii despre ce e bine si ce nu e bine, despre calea cea dreapta si despre puterea Credintei... Iar sedintele de terapie spirituala nu numai ca au continuat pe parcursul urmatoarelor doua saptamani, dar, cu cat slujitorii Domnului ajungeau sa cunoasca mai bine oamenii din firma, cu atat acestea au devenit tot mai lungi. Ba chiar mai mult, dupa vreo doua saptamani, preotii au prins curaj si au recomandat angajatilor sa nu mai manance dimineata acasa, astfel incat sa poata consuma la editura, pe stomacul gol, conform normelor biblice, aghiasma si anafura, sfintite si aduse de ei special de la manastire:

- Va veti curata si va veti purifica, fiilor! Veti fi mai linistiti, mai senini intreaga zi, veti avea protectia divina, iar treaba va merge mult mai bine!



Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire L-am găsit pe Dumnezeu în spatele avariţiei preoţilor...