gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Wed19122018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Inimii i-am tot dat ghes, și-am ales pân-am cules...

Evaluare: / 1
1
Index
Inimii i-am tot dat ghes, și-am ales pân-am cules...
Pagina 2
Toate paginile

Ma numesc Mariana A, am 37 de ani, sunt din Bucurest si sunt singura. Locuiesc intr-o apartament frumos din Piata Iancului, ma deplasez cu un autoturism de fite si vorbesc la telefon de pe un touchscreen de ultima generatie. Seara, cand ajung acasa, navighez pe internet de pe un laptop cantarind mai putin decat o carte de bucate, ma uit la televizor la o plasma lata cat un perete si ma rasfat cu specialitati culinare comandate la firme de catering de lux. Una peste alta, nu-mi lipseste nimic; duc o viata frumoasa, linistita, lipsita de griji. Problema mea tocmai asta e: linistea exagerata din viata mea; nimeni nu ma deranjeaza, nimeni nu ma bate la cap, nimeni nu-mi reproseaza nimic, dar eu simt nevoia de asa ceva. Iar de nevoia de dragoste nu mai vorbesc... Ce mai incoace si incolo, ca s-o spun p-aia dreapta, imi lipseste un barbat.

Citind cele de mai sus, probabil ganditi ca sunt singura fiindca sunt grasa, urata, infumurata sau ca am cine stie ce fel de handicap fizic sau psihic. Ei bine, nu-i deloc asa! Dimpotriva, sunt o femeie cat se poate de normala, ba chiar fara pic de modestie as putea spune ca arat bine: sunt supla si inalta, am parul negru ca smoala, iar chipul meu este prelung, aducand putin cu al Madonnei... Si-atunci, daca arat bine, sunt sanatoasa, iar cu din punct de vedere financiar ma descurc superb (sunt director de productie la unul dintre marile trusturi de presa din Capitala), cum de nu sunt fericita? Ce-mi lipseste? Va spun eu acum, dar va veti putea da seama si singuri din cele ce urmeaza: norocul in dragoste. Degeaba am toate celelalte, daca nu am ceea ce conteaza mai mult si mai mult pe lume: dragostea...

Inca din tinerete am fost urmarita de ghinion in ceea ce priveste iubirea. Imi amintesc si acum de prima relatie amoroasa: se intampla pe vremea facultatii, iar pe tanarul care ma curta si care nu stia ce sa mai faca pentru a-mi intra in gratii il chema Mihai. Era un tip simpatic si foarte destept, cu doi ani mai in varsta decat mine, care ma ajuta atunci cand probleme de analiza matematica de genul integralelor si diferentialelor ma depaseau. Vazandu-ma deznadajduita, Mihai ma lua de mana, ma mangaia pe obraz si imi spunea:

- Mariana, nu te speria! Nu e asa de greu precum pare! Impreuna le dam noi de cap bazaconiilor astea!

Si, intr-adevar, le dadeam de cap. Apoi mergeam intr-un bar, beam ceva, dansam la sentiment, pentru ca intr-un final sa ajungem in pat, unde Mihai dovedea aceeasi atentie si rabdare cu mine ca si la matematici. Era un baiat tare bun si intelegator, Mihai! Cu mana pe inima va spun ca toate fetele il placeau si ca, daca as fi fost desteapta sa accept cererea lui de casatorie, lansata dupa doi ani de prietenie, acum as fi fost fericita. Din pacate pentru mine, nu am acceptat-o, si de aici aveau sa inceapa necazurile mele in dragoste.

De ce nu am acceptat cererea lui Mihai? Din cauza lui Dorel, un sarmant coleg de grupa, genul de tip uns cu toate alifiile, care m-a cucerit in prima instanta cu nonsalanta si cu aerul sagalnic cu care aborda orice chestiune, iar mai apoi cu priceperea in arata amorului fizic, la care era un adevarat as. Orbita de declaratiile patimase ale lui Dorel, si capacitata de sexul nebun pe care il practicam cu el oriunde si oricand, l-am dat deoparte de delicatul Mihai si m-am aruncat in bratele cuceritorului Dorel. Acum, privind in urma, imi dau seama ca rau am facut, dar credeti-ma: nu aveam cum sa n-o fac, cand il simteam introducandu-mi limba in ureche si il auzeam soptindu-mi:

- Mor dupa buzele tale, Mariana! Mor dupa sanii tai, Mariana! Mor dupa cracii tai, Mariana! Vreau sa intru in tine cu totul!

Sa fim sincere: care femeie ar fi putut spune “Nu” unei astfel de invitatii? Eu, cel putin, nu am fost in stare, atat de indragostita eram de Dorel, a carui porecla era, in vremea aceea “Sticla de Pepsi”, asta din cauza impresionantului sau membru. Drept pentru care am hotarat a renunta la blandul Mihai si m-am dedicat cu totul relatiei cu spectaculosul Dorel, sperand ca alaturi de el imi voi gasi, pe langa satisfactia trupeasca, si implinirea sufleteasca pe care o asteptam si la care visam.

Lucrul acesta, bineinteles, nu a fost deloc pe placul alor mei, care, privind din afara, vedeau altfel lucrurile si aveau o cu totul alta perspectiva. Numai eu stiu de cate ori am auzit-o pe mama indemnandu-ma:

- Mariana, da-o incolo de sticla de Pepsi! Tu nu vezi ca Dorel nu e decat un afemeiat aflat in cautarea placerilor trupesti? Unul ca asta n-are sa se casatoreaca in veci cu tine! Ai sa sfarsesti plangand!



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Inimii i-am tot dat ghes, și-am ales pân-am cules...