Index |
---|
Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri... |
Pagina 2 |
Toate paginile |
Inca din adolescenta am dorit sa imi intemeiez o familie, nefiind mare amator de distractii si placeri efemere, precum cei din generatia mea. Din tinerete am iubit copiii si abia asteptam sa ma casatoresc, sa devin tata si sa ma joc cu baietii mei. Ma imaginam cu doi - trei baieti in jurul meu, harjonindu-ne fericiti, invatandu-i tot ce stiu si educandu-i in spiritul crestin in care am fost educat la randul meu. Nu stiam, atunci, ca visul meu avea sa imi fie refuzat cu incapatanare de un Dumnezeu pe care am fost multi ani tare suparat, dar cu care m-am impacat de curand.
Desi am fost singur la parinti, am avut o copilarie fericita, intrucat m-am nascut la tara, intr-un sat de langa Alexandria, unde ulitele erau mereu intesate de prichindei. Inca de mic imi erau foarte dragi copiii, cu care ma jucam pana la lasarea serii, iar ulterior, cand am crescut, aceasta simpatie s-a transformat intr-o mare dragoste pentru cei mici, dar in special pentru baietei. Abia asteptam sa ma insor si sa devin tata de baiat! Si, din fericire, cum parintii mei s-au mutat in Capitala inainte ca eu sa implinesc 14 ani, aveam sa traiesc urmatorii ani intr-un anturaj foarte ,,colorat", rezultatul fiind ca, din tanarul sfios si blajin care eram, am devenit un barbat in toata regula, sigur pe el si care stia exact ce isi dorea de la viata: o sotie si doi - trei copii, toti baieti.
Din pacate, insa, din clipa in care m-am casatorit destinul mi-a fost potrivinic. Aveam 25 de ani, terminasem o facultate tehnica si, cum gasisem un post de inginer foarte bine platit si cu perspective de avansare, aveam viitorul asigurat din punct de vedere material. Asa ca nu am stat prea mult pe ganduri, ci m-am insurat cu Daria, o laboranta cu patru ani mai tanara decat mine, pe care o cunoscusem la serviciu si care era o fata modesta si simpla, dar foarte draguta si serioasa. Simteam ca voi face casa buna cu ea, si nu m-am inselat, caci in urmatorii 15 de ani am format o familie unita si aproape fericita. De ce ,,aproape"? Ei bine, pentru ca, spre disperarea mea, Daria avea sa imi daruiasca, in primii 15 ani de casnicie, nu mai putin de 7 fete, dar niciun baiat.
Daca va mirati afland ca am conceput atatia copii, trebuie sa va reamintesc ca visul meu era sa fiu tata de baiat. Motiv pentru care am incercat, ani de-a randul, impreuna cu Daria, sa facem un baiat. In zadar, insa! Toti cei sapte copii au fost fete. Parca eram blestemat, si nu altceva! Ajunsesem la 40 de ani, eram realizat din toate punctele de vedere, aveam o familie mare si frumoasa, insa... nu aveam baiatul pe care il asteptam de o viata. Am fost la multi doctori, am citit sute de pagini pe tema conceptiei copiilor, insa cu toate astea nimic nu ne-a ajutat: Daria a continuat sa nasca numai fete, pana cand, cum ziceam, am ajuns la nu mai putin de 7. Acela a fost momentul in care am luat o decizie pe cat de dificila, pe atat de dureroasa, avand in vedere ca fusesem intotdeauna fidel si imi iubeam sotia: intrucat eram convins ca Daria era vinovata de nasterea exclusiv a fetelor, m-am hotarat sa o insel si sa concep un copil cu o alta femeie. Trebuia sa imi vad visul cu ochii, trebuia sa am un baiat!
Zis si facut. Ma credeti ca nu a fost deloc greu sa gasesc o femeie amatoare sa conceapa un copil cu mine, in ciuda faptului ca eram casatorit? Avand o situatie financiara grozava, a fost de ajuns sa ii promit Iolandei, o cunostinta mai veche din satul natal, cu care avusesem candva o idila si care la 35 de ani era necasatorita, ca voi avea grija de ea si de copil... Ea a acceptat propunerea mea fara sa stea pe ganduri, cu atat mai mult cu cat in adolescenta fusese foarte indragostita de mine, si asa se face ca am purces la fapte. Nu banuiam ce cumplita tragedie avea sa ma loveasca atat pe mine, dar mai ales pe biata femeie.
Cand i-a venit sorocul, Iolanda a decis sa nasca acasa, ajutata de moase. Nu era ceva iesit din comun pentru acel sat traditionalist, in care majoritatea femeilor nasteau asistate de batranele foarte pricepute la mosit. Numai ca nenorocirea a facut ca tocmai cand a nascut Iolanda sa apara complicatiile. Nu puteam fi de fata in acele momente, insa din cate am auzit ulterior, fatul, care era de sex masculin, a fost pozitionat de-a latul in pantec, astfel incat, oricat s-au straduit babele, totul a fost in zadar: au murit atat mama, cat si copilul. Mai e nevoie sa va spun ca eram un om distrus si ca am pus totul pe seama faptului ca pacatuisem grav?...
Asadar, puteam avea in sfarsit baiatul asteptat o viata, insa Dumnezeu a zis nu. Sotia mea a observat, desigur, la momentul respectiv ca nu eram in apele mele, insa m-a lasat sa-mi revin, nesacaindu-ma cu intrebarile. Si bine a facut, caci, daca m-ar fi iscodit, din cauza sentimentului coplesitor de vinovatie, i-as fi dezvaluit fapta mea marsava. Asa insa, timpul a trecut si ranile s-au cicatrizat treptat, la aceasta contribuind mai ales faptul ca, la trei ani de la intamplarea cu pricina, Daria m-a anuntat ca este din nou insarcinata. Iarasi mi-am facut sperante, iarasi m-am rugat zi si noapte ca pruncul sa fie baiat, iar de data asta Cel de Sus mi-a auzit rugile. Finalmente, dupa cat suferisem, sotia mi-a daruit un baiat, pe care l-am botezat Eusebiu.
Acum, n-as vrea sa ma intelegeti gresit. Imi iubeam foarte mult cele 7 fete, insa prea mult asteptasem si visasem sa fiu tata de baiat, asa ca eram in culmea fericirii. Si asa aveam sa fiu cativa ani, pana cand Eusebiu a implinit 6 ani. Atunci, chiar in ziua aniversarii sale, el a incalecat pe saua bicicletei primite cadou si, intr-o clipa de neatentie, nesupraveghteat fiind, a ajuns in fata unei masini, care l-a accidentat mortal. Odorul meu, ingerasul pe care Domnul mi-l trimisese dupa zeci de ani de rugaciuni, fusese prea curand chemat inapoi si urcase din nou la Ceruri. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce inseamna sa-ti pierzi un copil, cu atat mai mult cu cat era vorba de baiatul care reprezenta pentru mine tot ce aveam mai sfant pe lume. Repet, imi iubeam sotia si cele sapte fiice, insa Eusebiu devenise insusi sensul vietii mele, ratiunea de a exista. Iar acum, aceasta ratiune disparuse.