gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Wed23052018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Sora mea și-a vândut copilul și sufletul în același timp...

Evaluare: / 1
1

Am fost cinci fete si un baiat la parinti. Din pacate, acum nu mai suntem decat patru surori, Leta si Marin prapadindu-se in anul care a trecut. Leta era una dintre surorile mele mai mari, mai exact a treia ca varsta dupa Ioana si Maria. Eu si Floricica ne-am nascut dupa ele, iar Marin, saracul de el, era cel mai mic dintre noi. Asa a fost soarta: vazand ca fac numai fete, mama si tata au hotarat sa procreeze pana cand va iesi un baiat. Si, dintre toti, el, cel mai mic, a murit primul... O moarte lenta, dorita chiar, dupa ani de chin si lupta cu un cancer la colon care il facea sa se urce pe pereti de durere. Un sfarsit tragic, dar previzibil. Ceva oarecum asteptat. Alta a fost, insa, povestea in cazul surorii mele Leta, si cu ea as vrea sa va retin atentia. Leta, desi afectata grav de o leucemie in ultima faza, nu a putut muri linistita pana cand la capataiul sau nu a venit fiul ei, pe care nu-l vazuse niciodata pana atunci. Asta, desi ea avea 65 de ani cand s-a stins...

Parintii mei au fost oameni simpli, de la tara, ajunsi in Capitala prin voia sortii. Aici s-au cunoscut, s-au placut si s-au "luat". Au trait o viata lunga si frumoasa impreuna pana cand moartea tatalui meu i-a despartit, o viata implinita prin aducerea pe lume a sase copii, dintre care cinci fete si numai unul, ultimul, baiat. Din pacate, nu la mult timp dupa decesul tatalui, cauzat de un stop cardiac, s-a produs si decesul mamei, care nu a putut suporta sub nicio forma singuratatea de dupa disparitia omului iubit, langa care isi petrecuse aproape cincizeci de ani. Si, nu mult dupa aceea, s-a stins si Marinel, urmat de Leta, a carei moarte a fost cu adevarat dramatica. Extrem de incapatanata si ambitioasa, ea nu a vrut sa paraseasca aceasta lume - desi era constienta ca sfarsitul i se apropie - pana nu si-a vazut indeplinit visul de-o viata, anume acela de a-si strange in brate macar o data fiul pe care, imediat dupa ce il nascuse, il vanduse pe bani grei...

Se intampla in 1962, pe cand Leta, sora mea mai mare, desi avea numai 15 ani, se indragostise nebuneste de Fane, un baiat de pe strada noastra, cu cinci ani mai in varsta decat ea, care la randul sau o iubea si intentiona sa o ceara de nevasta. Dar, nu era dupa ei. Traiam alte vremuri, in care nu existau independenta si libertinajul din zilele de astazi... Parintii baiatului, ca si parintii mei si-ai Letei, nici nu concepeau ca el sa se insoare la 20 de ani, asa incat atunci cand Leta a ramas gravida, Fane, desi tinea la sora mea si si-ar fi dorit un copil cu ea, n-a avut altceva de facut decat sa se supuna vointei parintilor sai si, de voie, de nevoie, sa renunte la Leta.

Ramasa singura in lupta cu prejudecatile specifice oamenilor din acele timpuri, si neputand apela la sprijinul parintilor, care ar fi rupt-o in bataie daca ar fi auzit ca fiica lor are de gand sa le dezonoreze familia, si ar fi obligat-o sa renunte la sarcina, Leta nu a avut altceva de facut decat sa incerce sa gaseasca pe cineva care sa o inteleaga si care sa o ajute in ducerea la bun sfarsit a sarcinii. Fiindca, in ciuda tuturor oprelistilor, Leta era decisa sa pastreze copilul. Ei bine, cea care avea sa o ajute si sa o sustina pe Leta aveam sa fiu chiar eu, sora ei...

Intr-o zi in care eram numai noi doua acasa, mama si tata fiind plecati pe la camp, iar ceilalti la scoala, sora mea m-a tras deoparte, si-a ridicat jerseul si mi-a pus mana pe abdomenul sau vizibil bombat:

- Uite, Elisabeta, poftim de te cruceste: am un copil in burta! M-a lasat Fane bortoasa!

Uimita, am tot pipait-o pe Leta pe burta pana cand m-am convins ca intr-adevar era gravida, dupa care i-am raspuns ingrozita:

- Soro, tu esti nebuna? Iti dai seama ce-o sa zica mama si tata cand vor afla? Te omoara... Ce-ai de gand? Sper ca il dai afara.

Sa-l dea afara, adica sa-l avorteze, asta voiam sa zic. Si Leta a inteles imediat. Dar nu a acceptat sa-l dea afara. Motivand ca este un copil conceput din dragoste si ca vrea sa-l pastreze si sa-l zamisleasca pe care fireasca, a refuzat propunerea mea de a merge la un batran vraci din cartier, fost medic ginecolog. Pe vremea aceea, precum se stie, chiuretajele erau ilegale, nu putin fiind medicii care au infundat puscariile in urma reclamatiilor depuse de parinti ai fetelor care sucombasera in timpul interventiilor desfasurate in conditii insalubre. Vraciul Gioga, insa, era recunoscut pentru priceperea cu care reusea sa duca la bun sfarsit asemenea operatii delicate, niciuna dintre tinerele care i-au trecut prin mana nepatind nimic. Ceea ce il recomanda pentru interventia chirurgicala indiferent daca Leta hotara sa tina copilul sau sa il dea afara...

Cum spuneam, incapatanata Leta a decis sa pastreze copilul cu orice risc, inclusiv acela de a fi renegata de catre parinti, care puneau mare pret pe onoarea familiei. Aceasta, insa, presupunea anumite sacrificii, ascunzisuri si alibiuri pe care numai eu, singura care ii cunostea secretul, i le puteam asigura. Si, cum era sora mea, nu puteam sa o dezamagesc. Drept pentru care, desi nu mi-a fost deloc usor, m-am ocupat de toate aranjamentele asa incat nasterea sa decurga cu bine, dar in acelasi timp in cel mai mare secret posibil. Pana la nastere, insa, mai erau multe de pus la punct...

Mai inainte de toate am procurat un set de curele de diverse marimi si lungimi, pe care Leta avea sa si le infasoare in jurul mjlocului atunci cand iesea din casa, ca sa nu se i observe burta din ce in ce mai proeminenta. Apoi am negociat cu vraciul Gioga conditiile zamislirii, dupa care am luat legatura cu domnisoara Matilda, fata unui bogatan de pe strada, despre care stiam ca isi dorea de mult timp un copil, dar care, din cauza sterpezimii, nu reusea sa-l faca. Ma batea gandul sa aranjez cu ea o preluare a pruncului, contra unei sume frumusele, cu care sa iesim, eu, Leta si intreaga familie din situatia grea in care ne zbateam de ani buni... De ce am ajuns sa am astfel de ganduri? Fiindca in urma unor discutii pe care le-am avut cu sora mea, intre timp parasita de Fane si ajunsa cu sarcina in luna a treia, aveam sa aflu ca ea nu mai avea acelasi curaj sa pastreze copilul, ci era gata-gata sa se razgandeasca. Si atunci am avut o revelatie.

Ce m-am gandit eu? "Exista doua fete: una care isi doreste un copil, dar care nu il poate concepe, iar alta care nu il poate creste, dar care il are deja conceput. Nu ar fi toata lumea impacata si fericita daca Leta, dupa ce ar aduce pe lume pruncul, i l-ar pune in brate Matildei?" Raspunsul a venit de la sine: "Ba da!", drept pentru care am actionat in consecinta. Mai intai am vorbit cu sora mea, ca sa ma conving ca intr-adevar nu isi mai doreste copilul si ca, la o adica, este decisa sa scape de el. Am luat-o pe ocolite, am sondat terenul si, cand am prins momentul favorabil, am intrebat-o:

- Auzi, Leto, daca tu tot spui ca te-a ajuns teama si nu-l mai vrei, ce zici daca te-as scapa eu de copil?

- Aoleu! Ce spui tu, Elisabeto? Ce ma pui sa fac, soro, ce ganduri nebune ai? mi-a raspuns Leta inmarmurita.

- Hoooo, linisteste-te, fata, ca nu te pun sa faci nimic nelumesc. Dar ziceam asa: ca, daca tu tot ai de gand sa scapi de plod, macar sa profiti cumva de pe urma lui...

Vorbele mele, departe de a o linisti pe sora mea mai mica, mai rau au inspaimantat-o, asa ca am fost nevoita, desi nu eram pregatita pentru asa ceva, sa o pun imediat la curent cu planul meu de a plasa copilul altei fete in schimbul unei sume considerabile. La inceput, asa cum ma asteptam, Leta a ramas stana de piatra. Mai apoi, insa, cand i-am dezvaluit argumentele pentru a da curs planului meu, a imbratisat ideea cu bucurie, gandul banilor care urmau a-i intra in buzunar alungandu-i orice retinere. Asa incat, avand consimtamantul ei, ca si promisiunea ca toata povestea va ramane intre noi, am mers sa discut cu Matilda.

Matilda era o fata de bani gata, care, la 22 de ani, in lipsa unor preocupari serioase, se gandise sa-si umple existenta fada cu cresterea unui copil. Din pacate pentru ea, insa, desi avusese intotdeauna parte de tot ce si-a dorit, exista un vis pe care nu si l-a putut implini niciodata: acela de a procreea. Stiam asta chiar de la ea, caci, fiind de aceeasi varsta si invatand la acelasi liceu, eram prietene si ne faceam tot felul de confidente. Facuse, saraca fata, tot felul de analize, incercase o multime de tratamente alopate, homeopate si populare, dar fara rezultat: oricat s-a straduit, oricati parteneri a schimbat, tot nu a reusit sa ramana bortoasa. Asa ca atunci cand mi-a auzit propunerea a fost de-a dreptul entuziasmata, acceptand-o pe loc si oferindu-ne, mie si Letei, o suma chiar mai mare decat aceea la care ne gandisem noi. Am batut palma pe loc si ne-am apucat sa punem la punct restul de amanunte.

Daca Letei i-am luat curele care sa ii mascheze burta umflata, Martildei a trebuit sa ii iau pernite de diverse marimi, pe care sa le poarte pe sub vesminte, asa incat sa para gravida.... Plus sa o ajut sa exerseze un mers apasat, obosit, de femeie plinuta, caci de felul ei era destul de subtirica. Acestea fiind rezolvate, Matilda a anuntat pe toata lumea, incepand cu parintii si iubitul ei, ca este insarcinata. Restul a decurs ca la carte. Pe atunci nu se faceau analizele riguroase de acum, asa ca nimeni nu a avut nicio suspiciune cu privire la sarcina fetei, mai ales ca, pretextand ca o face pentru binele copilului, in ultima perioada a sarcinii Matilda s-a mutat la o ruda de la munte. Asa a trecut vremea, s-au implinit cele noua luni si, cu ajutorul vraciului Gioga, caruia nu i s-a spus mai mult decat trebuia sa stie, copilul a fost adus pe lume fara probleme sau complicatii, iar Matilda l-a luat si l-a inregistrat pe numele ei. Dupa care viata a mers inainte, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat...

Ce nu am apucat sa va spun, dar o fac acum, are sa va lase cu gura cascata, daca nu ati ramas deja. Una dintre conditiile puse de Leta la incheierea acestui transfer clandestin de identitate, a fost sa nu ii destainui niciodata cine este persoana careia ii cedeaza pruncul, unde locuieste ea si cu ce se ocupa. Am respectat aceasta conditie cu sfintenie, ceea ce mai tarziu avea sa se dovedeasca un lucru foarte bun... De ce? Pentru ca cineva acolo sus trebuie sa fi vazut fapta surorii mele, care a renuntat la cel mai pretios dar pe care il poate primi o femeie pe lume, si a pedepsit-o in modul cel mai crunt in care o putea pedepsi: cate zile a mai avut, Leta n-a mai putut face copii!!! Si, in disperare de cauza fiind, a insistat ani la rand sa ii dezvalui identitatea femeii la care ajunsese copilul sau, ca sa si-l poata recupera. Dar, oricat a insistat, nu i-am spus. Pana la urma, insa, atunci cand se afla pe patul de moarte, a trebuit sa ii dezvalui adevarul...

Intr-adevar, tragedia Letei nu s-a terminat atunci cand a aflat ca nu mai era apta pentru procreere. Dimpotriva, acesta era abia inceputul vietii de chin pe care avea s-o duca dupa ce acceptase sa isi vanda copilul. Batuta crunt de soarta, pe la 60 de ani ea s-a pricopsit, ca din senin, cu o leucemie care avea sa o macine, timp de cinci ani, pana intr-acolo incat sa ajunga sa isi doreasca moartea. Nu a putut insa sa isi dea obstescul sfarsit pana cand, calcandu-mi pe inima, sub un pretext oarecare, nu l-am adus la spital pe fiul ei biologic. Vazandu-si baiatul care intre timp ajunsese la frumoasa varsta de 50 de ani, Leta a oftat, a tras aer in piept si a spus: "Pot sa mor linistita; n-am trait degeaba". Cat despre fiul ei, acesta nu a inteles nimic din vorbele femeii care ii fusese mama, dar renuntase atat de usor la aceasta calitate, punand-le pe seama delirului specific celor aflati cu un picior in groapa.

 

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Când toți mă credeau terminată, m-am ridicat și am luat-o de la capăt...

Când toți mă credeau terminată, m-am ridicat și am luat-o de la capăt...

Ma numesc Valentina, am 40 ani si locuiesc in Bacau, impreuna cu fiica mea, Anamaria, de 20, cu sotul ei si cu fiul lor. Ei sunt familia mea, ei sunt ...

Citeşte mai mult...

Soacră-mea își dirijează fiul, care mă dirijează pe mine

Soacră-mea își dirijează fiul, care mă dirijează pe mine

Numele meu este Dalia si sunt din Bacau, ca si Bogdan, sotul meu, cu care locuiesc in centrul orasului. Eu am 35 de ani, iar Bogdan - 40. Avem doi cop...

Citeşte mai mult...

Dragostea adevarătă era acolo unde mă așteptam mai puțin...

Dragostea adevarătă era acolo unde mă așteptam mai puțin...

Sunt Dorel, din Buzau, un tip cat se poate de obisnuit, fara alte vise si aspiratii decat acelea ale unui om normal: o situatie materiala linistitoare...

Citeşte mai mult...

Sora cea mică a fost dragostea cea mare...

Sora cea mică a fost dragostea cea mare...

Stiu ca s-a tot spus asta, insa trebuie sa o repet, la randul meu: intortocheate sunt caile Domnului atunci cand e vorba de dragoste! Nu as fi crezut ...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Sora mea și-a vândut copilul și sufletul în același timp...