gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon25092017

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Rinichiul i l-am donat eu, inima mi-a furat-o ea singură...

Evaluare: / 0
1

Intamplarea pe care vi-o istorisesc azi este atat de emotionanta si de surprinzatoare incat nu este recomandat sa fie citita de cardiaci. Si nu exagerez deloc. Parintii mei, sora mea si prietenii au fost impresionati pana la lacrimi afland prin ce am trecut in ultimii trei ani, de cand am cunoscut-o pe Maria.

Oameni buni, trebuie sa marturisesc de la bun inceput ca in cazul meu a fost vorba de dragoste la prima vedere. Insa, din pacate, in cazul ei n-a fost... Am intalnit-o pe Maria din intamplare, dupa ce am inceput sa fac cercetari legate de cazul unei tinere ce postase un anunt pe Internet. Din anunt aflasem ca fata de 28 de ani, al carei chip angelic imi atrasese atentia in prima faza, suferea de o boala a rinichilor ajunsa in stadiu avansat. Severa insuficienta renala dusese la complicatii majore, si prin urmare numai un transplant o mai putea salva. Iar faptul ca Slivia, cum se numea nefericita, avea cea mai rara grupa sanguina, AB negativ, ii reducea foarte mult sansele de supravietuire. Eu aveam insa de asemenea AB negativ si pe deasupra eram extrem de milos din fire.

Am ajuns relativ usor la Maria, caci in anunt erau trecute mai multe date de contact, ca si recompensa oferita de parintii fetei unui eventual donator. In ceea ce ma priveste insa, nu urmaream vreun castig material, caci in urma cu 3 ani, cand a inceput toata aventura, eram inginer IT la o firma mare si castigam foarte bine - ca si in ziua de zi, de altfel. Nu, vroiam bani. Dar mi-era tare mila de fata aceea frumoasa si plapanda, al carei chip senin ajunsese sa ma obsedeze. N-a durat mult pana sa realizez ca m-am indragostit de ea si as fi facut orice ca sa o salvez...

Operatia a fost o mare reusita. Maria era tanara, organismul sau - rezistent, iar rinichiul meu stang, pe care i l-am donat, s-a potrivit ,,manusa'' in trupul sau. Aveam atunci 35 de ani si, desi nimeni nu stia, desi nimeni - inclusiv parintii si sora mea - nu intelegea ce mi-a venit sa fac un asa gest omenenesc, dar foarte riscant, eu in sinea mea stiam: nu era doar compasiune. O cunoscusem pe Maria destul de bine inainte de operatie si, simtind ce suflet curat are dincolo de frumusetea fizica, ajunsesem sa o iubesc in taina. Si, desigur, speram ca sentimentui sa fie reciproc. Speram sa ne iubim si sa ne casatorim. Asa de tare ma indragostisem de Maria... Dar, din pacate, ea nu avea altceva pentru mine in afara de o uriasa gratituine.

La iesirea din spital speram ca viata mea sa capete un nou sens. Speram ca, desi nu imi transmisese niciun semnal, Maria sa se fi indragostit la randul sau de mine. Eram singur de multi ani, mai exact de cand renuntasem la viata aventuroasa specifica tinerilor burlaci in favoarea unui trai mult mai cumpatat si echilibrat. Vroiam sa ma insor, sa am copii, dar nu gasisem inca persoana pe care sa o iubesc cu toata fiinta, careia sa ii daruiesc inima mea. Asta, pana la Maria. Ei aveam sa ii pun, dupa cum spuneam, inima pe tava, dupa ce inainte de asta ii pusesem si un rinichi in corp...

- Maria, te iubesc inca din prima clipa! Vreau sa te fac fericita! Te rog, vrei sa fii sotia mea?

Astfel mi-am luat inima in dinti si am indraznit sa o cer de nevasta pe fata care imi luase mintile la circa un an de cand ne cunosteam. Amandoi eram refacuti din punct de vedere medical, devenisem buni prieteni si ne puteam continua viata de unde o lasasem inainte de transplant. Numai ca eu imi doream enorm sa o continui alaturi de Maria, insa ea nu dorea sa o continue alaturi de mine. Nu am sa uit niciodata durerea intiparita pe chipul sau bland si scump atunci cand, uimita de cererea mea, m-a refuzat fara a lasa loc de interpretari.

- Andrei, de unde ti-a venit ideea asta? Nu m-am gandit nicio clipa la asa ceva si nici nu o voi face, pentru ca eu nu te iubesc! Tin la tine enorm, ca prieten si-ti voi fi recunoscatoare toata viata pentru ce ai facut pentru mine, insa nu ma pot marita cu tine.

Dupa care, vazand-mi probabil figura intunecata deodata de durere, a incercat sa dea o nota de comic in acea scena tragica pentru mine, spunandu-mi razand:

- Acum, sper sa nu imi iei rinichiul inapoi...

Oare cum sa va fac sa intelegeti ce am simtit in acele clipe? Foarte greu prin cuvinte, insa sper ca aceia dintre cititori care au iubit cu toata fiinta si au suferit vreodata din dragoste, sa nu rada de mine. Caci efectiv eu am simtit atunci ca mor. Am simtit ca inima inceteaza sa imi bata in piept, iar sangele imi ingheata in vene. Nu mai aveam niciun pic de aer, senzatia de sufocare era atat de intensa incat a trebuit sa fug pe usa afara. N-am mai spus asadar niciun cuvant dupa refuzul si gluma Mariei, ci doar am zbughit-o ca un nebun, fara sa privesc in urma.

Din ziua aceea nu am mai vorbit cu Maria timp de un an intreg. Ea m-a cautat cu incapatanare, insa nu i-am raspuns la telefon ori la la mesaje, nu i-am deschis cand mi-a batut in usa. Eram atat de suparat incat nu vroiam sa mai stiu de ea, vroiam sa uit ca exista... Insa acest lucru a fost imposibil din moment ce ea ma zgandarea incontinuu trimitandu-mi sms-uri si e-mail-uri in care se interesa de mine. Asa ca vrand-nevrand, a trebuit sa imi vad de viata mea in singuratate, dar cu Maria in continuare in minte si in sufletu-mi ranit. Apoi, cum ziceam, dupa un an i-am raspuns.

Era intr-o seara calduta de toamna, anul trecut. Tocmai ma intorceam acasa de la aniversarea surorii mele, care, stiind chinul prin care treceam de cand o intalnisem pe Maria, tinuse mortis sa ma inveseleasca. Si, cum nu gasise alta cale mai buna decat aceea de a imi umple intruna paharul cu vin, il tot umpluse. Iar eu, fiindca simteam in continuare ca mor de dorul celei care imi daduse viata peste cap, il tot golisem. Asa se face ca atunci cand am primit mesajul telefonic al Mariei eram cam afumat, lucru destul de rar la mine. Mesajul ei era urmatorul:

- Ce mai faci, Andrei? Trebuie sa stiu de tine. Da-mi un semn, te rog!

...Si i-am dat. Sub influenta magicei licori a zeului Bachus aflandu-ma, am uitat pentru cateva momente de toata ambitia mea, care dura de un an, si i-am raspuns:

- Lasa-ma in pace, Maria! Nu te-ai multumit cu rinichiul pe care ti l-am dat, a trebuit sa imi furi si inima... Nu ma mai cauta niciodata, Maria!

Dar ea tot m-a cautat. Iar eu tot nu i-am raspuns. Atunci, in seara in care vinul ma facuse vulnerabil a fost singura data cand am cedat si i-am raspuns. Dupa care, la scurt timp, desi nu credeam ca exista o nenorocire mai mare decat sa fii respins de fata pe care o iubesti cu disperare si cu care vrei sa traiesti toata viata, aveam sa aflu ca totusi exista. Cumplitul accident auto in care am fost implicat din propria-mi vina, atunci cand, furat de ganduri, am ignorat culoarea rosie a semaforului, m-a adus in coma, la un singur pas de moarte. Un pas pe care cu siguranta l-as fi facut daca nu ar fi existat langa mine cineva cu cea mai rara grupa sanguina, AB negativ. Cineva care a fost Maria.

Cand m-am trezit aveam sa aflu ca am stat in coma cateva zile bune. Timp in care, fiindca pierdusem foarte mult sange, am avut nevoie de nenumarate perfuzii. Adica de sange. Iar sangele il primisem de la Maria, care, din cate mi-au povestit parintii si sora mea, a stat tot timpul la capataiul meu, dar care, odata ce mi-am revenit, s-a retras fara sa discutam. Si, pentru ca nu a revenit deloc cat timp am stat pe patul spitalului, nu am revazut-o din ziua in care refuzase sa imi devina sotie.

Dupa accident a urmat o convalescenta de peste o luna, perioada in care am avut destul timp de gandire. Eram constient ca, de data asta, Maria era cea care imi salvase viata si ar fi trebuit sa ii fiu recunoscator. Cum insa, in ciuda gestului sau, nu imi trecuse durerea sfasietoare pe care chiar ea mi-o pricinuise, nu puteam sa o caut, ca sa ii multumesc. Nici macar staruintele familiei nu m-au determinat sa o iert... Orgoliul meu era imens si m-a impiedicat sa o fac, astfel ca am continuat sa sufar ca un melc iesit prematur din cochilie dupa hibernare si cuprins de ghearele crivatului. Asta, pana in ziua in care in sufletul meu s-a produs o minune.

In acea zi am simtit deodata cum, in mod absolut inexplicabil, ma inunda o bucurie imensa. O bucurie asa de mare incat imi venea sa strig cat pot de tare. Efectiv nu stiam ce se intampla cu mine. Parca m-as fi trezit din coma, si nu altceva... Senzatia de fericire pe care ar fi trebuit sa o resimt cand am revenit la viata dupa accident, dar care lipsise cu desavarsire atunci. Nici in ziua de azi nu imi explic ce mecanism a actionat resortul emotional care m-a facut sa pun mana pe telefon si sa o sun pe Maria. Dar tin bine minte exact ce i-am spus:

- Multumesc, Maria! Mi-ai salvat viata dandu-mi sangele tau, si acum simt cum imi curgi prin vene! Multumesc, Maria!

Spre uriasa mea surprindere, ea a ezitat cateva clipe inainte sa sopteasca:

- Vreau sa ne vedem, Andrei. Mi-e tare dor de tine!

Nu-mi venea sa cred! Am ramas de-a dreptul blocat... In cele din urma mi-am revenit totusi si am putut astfel sa stabilim intalnirea din seara cu pricina. Inutil sa va spun cat de debusolat eram. M-am tot framantat incercand sa imi dau seama ce puteau insemna vorbele Mariei. Oare era posibil sa ii fie dor de mine? Sa se fi schimbat oare sentimentele sale? Ori a spus-o doar de complezenta? In fine… Cu inima batandu-mi nebuneste am ajuns la intalnirea cu Maria si, inainte ca vreunul din noi sa spuna ceva, ne-am aruncat unul in bratele celuilalt si am izbucnit in lacrimi. Emotia revederii era coplesitoare pentru mine, dar si pentru ea. Si asta nu e totul. Miracolul de abia acum urma sa se produca.

Odata depasita stanjeneala inerenta, Maria a tinut monologul care avea sa-mi schimbe destinul:

- Andrei, te rog sa ma asculti cu atentie si sa ma ierti!... In urma cu un an am facut greseala vietii mele. Nu stiu de ce a trebuit sa treaca atata vreme pentru a ajunge sa simt ceea ce simt si nu stiu cum a fost posibil asa ceva, dar s-a intamplat. Ei bine, Andrei, afla ca dupa ce te-am respins, treptat, cu fiecare zi mi-a fost tot mai dor de tine. Repet, nu stiu de ce… Pur si simplu am inceput, pe nesimtite, sa ma indragostesc de tine, desi nu te vedeam deloc. Stiu ca e lipsit de orice logica ceea ce spun, insa singura explicatie gasita a fost aceea ca probabil rinichiul tau stang, care traieste in mine, tanjeste sa fie din nou langa cel drept... Oare poti sa ma ierti, Andrei?

De atunci a trecut aproape un an. Un an de cand eu si Maria suntem un cuplu mai unit, la propriu si la figurat, ca oricare altul. Pentru ca, mai mult ca sigur, nu mai exista alta familie in care sotia sa poarte rinichiul sotului, iar sotul sa aiba in vene sangele sotiei. Ne-am casatorit imediat dupa regasire si nu ne vom mai desparti in vecii vecilor, va asigur! Maria mi-a returnat inima, pe care mi-o furase inca din clipa in care i-am zarit chipul in anuntul prin care cauta solutii pentru un transplant, si totodata mi-am recuperat rinichiul pe i-l donasem din tot sufletul. S-a intors acasa, e cu mine mereu, si nu va mai pleca niciodata... De rinichiul stang este vorba.

 

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Baiatul sotului fostei mele sotii si fata actualei mele sotii merg la altar...

Baiatul sotului fostei mele sotii si fata actualei mele sotii merg la altar...

Am fost casatorit cu Anania timp de 13 ani. Am avut o viata destul de frumoasa impreuna, insa in cele din urma faptul ca ea nu putea avea copii avea s...

Citeşte mai mult...

Soțul și tatăl meu se întrec în depravare, iar eu mă umflu de plâns

Soțul și tatăl meu se întrec în depravare, iar eu mă umflu de plâns

Sunt o femeie nenorocita! Nu as fi crezut vreodata ca voi ajunge sa imi plang de mila si sa blestem ziua in care l-am cunoscut pe Ovidiu. Desi, daca s...

Citeşte mai mult...

Închizându-mă în casă la tinerețe, am ajuns un prost și un ratat

Închizându-mă în casă la tinerețe, am ajuns un prost și un ratat

Ma numesc Darius si sunt un ratat. Am ajuns la 40 de ani si, daca privesc inapoi, constat ca nu am realizat nimic. Daca mor maine, mare lucru nu raman...

Citeşte mai mult...

Noaptea, în pat, am încurcat-o pe nevastă-mea cu soră-sa

Noaptea, în pat, am încurcat-o pe nevastă-mea cu soră-sa

Intamplarea pe care vi-o istorisesc a avut loc in urma cu circa 5 ani, in Bucuresti. Atunci, in blocul in care eu locuiam numai cu mama, s-a mutat o f...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Rinichiul i l-am donat eu, inima mi-a furat-o ea singură...