gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri21092018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Douăzeci şi cinci de ani am căutat iubirea, dar nu am dat decât peste umbra ei

Evaluare: / 1
1

M-am nascut intr-o familie instarita din Capitala, in urma cu 48 de ani. Parintii mei aveau slujbe de top si faceau Bani cu B mare: tata era medic chirurg, iar mama era controlor de trafic aerian. Asa se face ca nu mi-a lipsit nimic, mereu am avut tot ce mi-am dorit. Copilaria mea a fost una fericita. Pubertarea, la fel. Iar adolescenta, marcata de inceperea vietii erotice odata cu majoratul si de numeroase aventuri specifice varstei, a fost un vis frumos. Abia cand am terminat facultatea, la 23 de ani, am constatat ca, desi eram un baiat de bani gata, nu aveam chiar toata lumea la picioare, asa cum imi formasem falsa impresie. Asta se intampla atunci cand m-am indragostit pentru prima data cu adevarat si cand Maria (asa se numea fata respectiva), deloc impresionata de situatia mea materiala grozava, mi-a spus deschis ca nu ma place si, prin urmare, nu vrea sa aiba de a face cu mine. Nu am sa uit niciodata vorbele sale. Au fost ca un dus rece. A fost prima data in viata cand am suferit.

- Marian, te rog sa ma lasi in pace! Nu sunt atrasa de tine si nici nu am nevoie de banii tai! Mai bine vezi-ti de viata ta si lasa-ma pe mine cu a mea...

Ca sa uit dezamagirea produsa de refuzul Mariei, am inceput sa umblu cu fete usuratice, care pentru o plimbare cu barca in Herastrau si o cina la lumina lumanarilor erau in stare de orice. Cu toate astea insa, nu am reusit sa imi revin prea usor. Ma tot intrebam cum este posibil sa am nesansa ca, atunci cand ma indragostesc pentru prima data in viata, sentimentele sa nu fie reciproce... Abia peste vreo doi ani, rastimp in care am avut peste cincizeci de relatii pasagere, fara implicare emotionala, am reusit sa o uit pe Maria. Si asta s-a intamplat numai cand la Institutul unde lucram ca inginer s-a angajat, ca stagiara, Raluca.

La inceput, nu am actionat in niciun fel. M-am rezumat la a o studia cu coada ochiului si a discuta cu ea probleme strict profesionale. Dupa cateva saptamani insa, tot mai fascinat de frumusetea si naturaletea fetei, am trecut la asalt "la baioneta". Am curtat-o cu atata insistenta incat in cele din urma a cedat. Ce-i drept, de cand aparuse Raluca in peisaj nu mai anturasem cu prietenii de pahar, nu ma mai vazusem cu niciuna din pitipoancele ahtiate dupa banii mei, nu mai aveam ochi decat pentru ea.

- Raluca, esti minunata si te iubesc cu toata fiinta! Sunt cel mai norocos om din lume!

Asa i-am spus intr-o noapte, dupa ce facusem dragoste pasionala, si chiar simteam ce spuneam; i-am vorbit din suflet. Ma indragostisem pentru a doua oara si, spre norocul meu, de data asta era reciproc. Eram atat de fericit!

- Marian, stii bine ca si eu te iubesc la fel de mult! Nimeni si nimic nu ne poate desparti! Viitorul ne apartine.

Insa lucrurile nu aveau sa stea deloc asa, viitorul nu ne apartinea. Pentru ca o ratacire de o clipa avea sa strice tot ce construisem cu migala, din inima. Iar aceasta ratacire a fost a mea. Nu am sa uit vreodata privirea Ralucai atunci cand m-a gasit cu Anca. De fapt, nici nu mai stiu sigur daca o chema Anca. Cert este ca fusese aniversarea unui bun prieten si mersesem intr-un bar de lux din centru. Raluca nu ma insotise pentru ca acuzase o migrena infioratoare, dar eu a trebuit sa ma duc totusi. Acolo, in bar, dupa cateva cockteiluri, lucrurile au cam scapat de sub control, majoritatea barbatilor punand ochii pe cate o animatoare sau o picolita. Si, spre rusinea mea, nici eu nu am fost mai breaz. Cu mintea incetosata de alcool si manat de instinctele primare, am uitat de Raluca, de iubirea minunata pe care o traiam alaturi de ea, si n-am gasit altceva mai bun de facut decat sa flirtez cu Anca, o fata agatata in bar si care semana leit cu Maria. Mi-am spus cam asa: "Daca n-am putut s-o am pe Maria, macar s-o am pe sosia ei!".

Cand a aparut Raluca in bar, Anca era calare pe mine. Ne sarutam de mama focului, iar mainile mele erau adanc scufundate in decolteul fetei. Eram incinsi rau si probabil ca urma sa mergem la un hotel daca nu ar fi aparut iubita mea. Dar ea a aparut, si deodata intreg universul meu s-a naruit! M-a parasit pe loc, strigandu-mi de fata cu toata lumea, in timp ce Anca era inca atarnata de gatul meu:

- Sa-ti fie rusine, Marian! Ti-ai batut joc de mine, de tine, de noi! Nu vreau sa te mai vad in viata mea!

Aproape doi ani de iubire... Atat fusesem impreuna. Ne facusem planuri de casatorie, dar cand ne era lumea mai draga, totul s-a naruit. Nu imi puteam explica: oare ce a fost in capul meu? Oricum, zarurile erau aruncate, pentru ca, la cum o cunosteam pe Raluca, nu era nicio sansa de a o intoarce din drum. Asa ca ne-am despartit chiar din acea noapte, ea si-a dat demisia de la institut a doua zi, iar pentru mine avea sa urmeze o noua perioada de cautari - asta eufemistic vorbind. Caci in fapt timp de vreo trei ani am anturat din nou cu fete si femei de moralitate indoielnica, constient fiind ca toate acele legaturi de scurta durata nu aveau sa ma conduca la nimic bun. Insa cu toate astea nu ma puteam abtine. Ma minteam, de fiecare data, gasindu-mi justificarea in nevoia de a o uita pe Raluca, insa in sinea mea stiam ca adevarul era cu totul altul. Chiar si dupa ce ma vindecasem si nu mai sufeream dupa Raluca, am continuat sa irosesc timp pretios din viata numai pentru obtinerea unor placeri de moment.

Abia la 30 de ani soarta parea sa imi surada din nou. Atunci am cunoscut-o pe Gina, care era sora unui coleg de la institutul la care intre timp eu devenisem mana dreapta a directorului de laborator. Fata de viata, zglobie ca o veverita hamesita lasata de capul ei intr-un alun, Gina m-a capacitat prin spontaneitatea, simtul umorului foarte dezvoltat si, mai ales, prin indrazneala sa, modul direct de a spune lucrurilor pe nume. Peste toate, era supla, avea sani fermi ca niste grenade si doi ochi albastri uriasi si tare expresivi, care parca hipnotizau. Nu in ultimul rand, dupa o haladuiala prelungita, simteam nevoia unei relatii serioase, imi doream sa simt din nou fiorul, sa iubesc si sa fiu iubit.

Au trecut cateva luni bune pana ca sentimentele mele pentru Gina sa se sedimenteze. O placeam mult si devenisem un cuplu la putin timp dupa ce ne-am intalnit, desi nu o iubeam cu toata inima, asa cum o iubisem pe Raluca. Speram insa ca in timp sa se nasca sentimentele profunde, si in cele din urma s-a intamplat: m-am indragostit lulea! Eram din nou fericit, si ca urmare i-am exprimat fiintei adorate sentimentele mele:

- Gina, te iubesc! Esti cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat in viata mea!

Raspunsul Ginei avea sa imi umple sufletul de bucurie:

- Marian, si eu te iubesc! Parca traiesc un vis, un vis minunat din care nu vreau sa ma trezesc niciodata!

Dar inca o data lucrurile nu aveau sa evolueze spre sensul dorit de mine, iar Gina avea sa se trezeasca din visul sau minunat... Si avea sa o faca nu oricum, ci in bratele lui Gino, un culturist mai fioros decat actorul suedez Dolph Lundgren inainte sa fie tocat de Rocky, alias Silvester Stallone. Acolo avea sa se trezeasca Gina, acolo am gasit-o intr-o dimineata in care, fara sa o anunt, am mers la ea acasa cu noaptea in cap cu un imens buchet de crizanteme rosii. Erau florile ei preferate si vroiam sa ii fac o surpriza, dupa ce - potrivit spuselor sale din seara precedenta - invatase o noapte intreaga pentru examenul auto. De unde sa fi stiut eu ca ma mintise? Ca nu avea sa invete pentru niciun examen, ci avea sa petreaca noaptea cu acel malac dizgratios si respingator?
Pe moment, am ramas stana de piatra! Gura imi era inclestata si, inainte sa o pot deschide ca sa spun ceva, prin fata mi-a trecut chipul Ralucai cand ma gasise cu Anca in brate. Atunci, ea parca vazuse o fantoma. Acum, eu eram cel care parca vazuse o fantoma. Tot ce am putut sa ingaim a fost:

- Gina, de ce? Eu chiar te iubesc... De ce?

Raspunsul "veveritei" de care imi dorisem atat de mult sa ma indragostesc si pe care ajunsesem sa o iubesc la nebunie ma urmareste si in ziua de azi:
- Imi pare rau, Marian! Am mintit, eu nu te iubesc...

Atunci am simtit ca se naruie cerul pe mine. M-am gandit la ce i-am facut Ralucai in urma cu cativa ani si mi-am spus ca mai mult ca sigur venise ziua in care sa platesc... Inainte sa ii arunc cheia garsonierei in care locuia si sa plec scarbit m-am trezit ca las sa iasa din mine alte cateva cuvinte de ciuda. Asta probabil din cauza socului:

- Si pe el il iubesti, Gina?

A trebuit sa ma frec bine la ochi ca sa fiu sigur ca nu visez cand am auzit replica ei:

- Nu, dar nici nu conteaza. Gino seamana atat de bine cu Dolph Lundgren...

Nu am de gand sa insir in continuare relatiile care au urmat. La fel ca dupa despartirea de prima fata pe care o iubisem, si dupa acest al doilea esec sentimental am suferit enorm si aveam sa ma refugiez alti cativa ani buni in bratele unor femei fara ganduri serioase sau in cele ale unor dame de companie. Ma implicasem total in iubirea pentru Gina si dezamagirea fusese uriasa. Motiv pentru care cea mai la indemana solutie ca sa uit si sa scap de suferinta in acel moment a fost desfraul alaturi de femei de consumatie. De abia la 42 de ani, cand parintii mei - carora in sinea mea le reprosasem adeseori faptul ca nu au avut niciodata timp sa se ocupe de mine si s-au multumit sa imi ofere o situatie materiala de exceptie, crezand ca asta este suficient pentru fericirea mea – erau pensionari, am avut ideea salvatoare de a purta o discutie serioasa cu ei. In urma acesteia am realizat un adevar foarte trist, dar si greu de crezut. Anume ca, de la terminarea liceului, nu am citit nici macar o carte, nu am mers la nicio piesa de teatru si nici macar la un film. Am irosit anii numai si numai cautand iubirea si placerile efemere. Nu am mers decat la restaurant, in parc, la hotel sau la bordel. N-am calcat niciodata pragul unei biblioteci si nici nu am intrat intr-o biserica. Cum ziceam: foarte trist si in acelasi timp greu de crezut... Din fericire, vorbele parintilor, rostite chiar cu 25 de ani mai tarziu decat ar fi trebuit, au ajuns totusi la inima mea:

- Marian, asta nu e viata! Nu poti continua asa! Prea mult ti-ai batut joc de tine!

Aceste cuvinte aveau sa aiba un efect nebanuit asupra mea, caci atunci, pe loc, am avut revelatia: "Da, asa e. Chiar nu se mai poate! Asta nu e viata! Trebuie sa fac ceva!"

...In consecinta, ultimii 5 ani mi i-am petrecut in principal citind. Din cand in cand am mers la teatru, la cinema sau chiar la Ateneu. Nu am mai avut nicio relatie sentimentala si nici erotica, ba mai mult nici macar nu am mai facut dragoste sau sex. Si, ce e mai interesant, nici nu simt nevoia sa fac. Mi-am facut abonament la nu mai putin de patru biblioteci, iar duminica de duminica merg la liturghie. Sufletul imi este acum mult mai linistit si traiesc senzatia ca am coborat dintr-un carusel care m-a invartit ametitor timp de 25 de ani.

Si totusi... As vrea sa inchei povestea mea dezvaluindu-va un gand care ma bantuie tot mai des in ultima vreme si care revine in special noaptea, inainte de culcare. Cu toate ca ma simt impacat cu soarta si imi asum consecintele vietii mele lipsite de substanta, irosita cautand iubirea adevarata, dar consolandu-ma in majoritatea timpului cu voluptatea placerilor carnale, tot mai sper. Nu m-am resemnat. Cel putin de cand l-am descoperit pe Dumnezeu, indraznesc sa sper ca, multumita spovedaniilor mele si a actelor de caritate pe care le fac tot mai des, am fost iertat pentru viata dusa in pacat. Si, prin urmare, merit o ultima sansa. Merit sa prind ultimul tren al iubirii...

Azi nu mai fortez lucrurile in niciun fel. Nu incerc sa intru in vorba cu nicio necunoscuta si nu incerc nici sa ma apropii de vreo femeie cunoscuta. Am invatat ca, daca e scris in cer ca macar acum, in ceasul al 12-lea, sa aflu iubirea pura si impartasita, pe placul Divinitatii, asa o sa fie, imi va iesi ea cumva in cale. Daca nu, nu.

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Sora cea mica m-a facut cum a vrut ea, dar pe sora cea mare am facut-o cum am vrut eu

Sora cea mica m-a facut cum a vrut ea, dar pe sora cea mare am facut-o cum am vrut eu

Ma numesc Matei Dragan, am 27 de ani si sunt din Ploiesti. In urma cu doi ani am terminat Facultatea de Automatica din cadrul Insitutului Politehnic B...

Citeşte mai mult...

Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...

Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...

Sunt, la 43 de ani, un om nenorocit, care si-a pierdut sotia, copiii si casa - si toate astea numai si numai din cauza inconstientei preotului Gabriel...

Citeşte mai mult...

Am pierdut un copil, dar am rămas cu altul

Am pierdut un copil, dar am rămas cu altul

De mult vreme ma retin de la a va scrie, dar acum nu mai pot. Cea mai buna prietena a mea m-a convins sa o fac din doua motive: primul, pentru ca alte...

Citeşte mai mult...

Perversul m-a lăsat pe mine şi a luat-o pe mama

Perversul m-a lăsat pe mine şi a luat-o pe mama

Am asteptat pana la 25 de ani ca sa cunosc un barbat adevarat, asa cum e Cornel. Pana atunci nu avusesem de a face decat cu pustani imberbi, cu adoles...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Douăzeci şi cinci de ani am căutat iubirea, dar nu am dat decât peste umbra ei