gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon25092017

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

L-am înșelat până am ajuns să-l iubesc din nou

Evaluare: / 1
1
Index
L-am înșelat până am ajuns să-l iubesc din nou
Pagina 2
Toate paginile

Ma numesc Marta Barbu, sunt din Bucuresti si doresc a va relata in continuare despre mine si sotul meu, Dumitru, care a fost, pana la un punct, primul si singurul barbat din viata mea. Totodata va voi povesti si despre amantii nostri, al caror rol in evolutia casniciei noastre este unul esential, cata vreme fara ei probabil am fi fost de mult despartiti. Intr-adevar, ati citit bine, e vorba nu de copiii nostri, de parintii nostri sau de prietenii nostri, ci de amantii nostri. Mai pe sleau spus, oamenii cu care ne-am culcat eu si cu sotul meu in timp ce eram casatoriti...

Probabil, citind randurile de mai sus, va intrebati: ce fel de oameni sunt aceia care comit adulter fara niciun fel de remuscare si care, peste asta, se apuca sa mai si povesteasca ? Ei bine, sunt niste oameni normali, chiar foarte normali, a caror viata a curs cat se poate de banal pana la un punct, punct in care lucrurile au scapat de sub control, si au luat-o la vale, rostogolindu-se ca un bulgare de zapada. Eu am 43 de ani si sunt gestionara intr-un  centru comercial, in vreme ce Dumitru are 46 si este inginer intr-o intreprindere de constructii. Ne-am cunoscut prin intemediul unor cunostinte in urma cu 22 de ani, pe cand eu aveam 21, iar el 24. Eu eram domnisoara, dar lucrul acesta avea sa se schimbe destul de repede cand, la aproape un an de cand ma curta, am acceptat avansurile lui Dumitru si am facut dragoste cu el. Dupa inca un an aceeptam si cererea sa in casatorie si plecam impreuna pe drumul vietii, pregatiti sa infruntam bune si rele, si sa trecem peste toate obstacolele care ne-ar fi aparut in cale. Sau cel putin asa credeam atunci. Ca nu era asa, ca nu eram deloc pregatiti pentru a da piept cu valurile vietii, avea sa ne demonstreze viata intr-un mod brutal.

Dupa nici zece ani de la casatorie dragostea nebuna care ne aruncase unul in bratele altuia disparuse. Monotonia vietii cotidiene se instalase in cuplul nostru, ducand la uzura sentimentelor care ne legau sufletele. Problemele apareau una dupa alta, indepartandu-ne gandul de la bucuriile adevarate, generatoare de amintiri de neuitat. Toate acestea au condus la moartea pasiunii dintre mine si Dumitru, si implicit la disparitia libidoului, asa incat, desi amandoi eram in floarea varstei, niciunul dintre noi nu mai avea chef sa facem dragoste. Veneam seara de la serviciu si, fara prea multe vorbe, rezolvam chestiunile domestice, dupa care ne bagam fiecare in patul sau si trageam pe dreapta. Rare erau momentele de tandrete dintre noi, si acestea veneau mai degraba din necesitate decat din dorinta; iar de durat, durau foarte putin. Una peste alta, eu si Dumitru ajunsesem doi straini care locuiau in aceeasi casa, si nimic mai mult.

In aceste conditii, firesc, ne-am pus intrebarea daca are rost sa continuam, daca nu cumva ar fi cazul sa divortam. Fiindca, desi focul acela nebun care ne unise destinele in urma cu zece ani disparuse, ne respectam, ne ajutam reciproc si nu voiam sa ne facem rau unul altuia tinandu-ne incatusati intr-o relatie ajunsa intr-un punct mort... Si intr-adevar, amandoi, atat eu cat si Dumitru, am raspuns afirmativ la intrebare, hotarandu-ne sa punem capat mariajului pe cale amiabila. Eram chiar fericiti de consensul in ceea ce privea parerile noatsre despre viitor si ne pregateam de despartire, cand barbatul meu m-a luat de mana, m-a privit in ochi si mi-a spus:

- Marta, inainte de a ne lua ramas bun, am sa-ti fac o destanuire!

Am devenit brusc interesata, presimtind ceva rau. Nu era felul lui Dumitru, altfel un om simplu si direct in vorbe si fapte, sa o ia pe ocolite si sa-si caute cu atata atentie cuvintele. Si, intr-adevar, nu m-am inselat. Marturisirea sotului meu m-a lasat paf:

- Marta, vreau sa stii    ca te-am inselat! Nu a fost ceva premeditat, a fost pur si simplu o intamplare. S-a ivit o tentatie careia eu, baut fiind, nu m-am putut opune. Asta a fost... Te rog sa ma ierti, daca poti!

Spunand asta, Dumitru a plecat privirea si a inceput sa planga incet, asteptand o vorba buna de la mine. Dar ce vorba buna i-as fi putut spune, cand tocmai aflasem ca imi fusese infidel, ca isi calcase juramintele facute in fata lui Dumnezeu? Nu, n-aveam cum sa-i arat intelegere unui astfel de barbat! Si exact asta i-am si spus:

- Dumitru, nu ma asteptam la asa ceva din partea ta! Esti ultimul om de pe fata pamantului! Nu am cum sa te iert, ba dimpotriva, am sa fac tot posibilul sa te fac sa regreti ceea ce ai facut! Ai sa-ti blestemi soarta, si nu altceva! Atat cat vom mai fi impreuna, viata ta alaturi de mine va fi un calvar!

Din acel moment nu am avut in cap nimic altceva decat sa il insel la randul meu pe Dumitru, pentru a ma razbuna pe ticalosia pe care o facuse. Si trebuia sa o fac rapid, fiindca deja incepusem formalitatile de divort si nu voiam sa imi insel barbatul dupa ce divortam de el, fiindca atunci, fiind o femeie libera, nu as mai fi avut nicio satisfactie... Nu, trebuia sa actionez repede, daca voiam sa imi iau revansa in fata sotului meu! Si asa am si facut.



Comentarii  

 
+2 #1 Albert Andrei Savin 29-12-2014 00:29
Sunteti niste denaturati mintali. Sper sa muriti, amandoi. Sarbatori fericite!
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire L-am înșelat până am ajuns să-l iubesc din nou