gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sun18112018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Soacră-mea își dirijează fiul, care mă dirijează pe mine

Evaluare: / 4
1

Numele meu este Dalia si sunt din Bacau, ca si Bogdan, sotul meu, cu care locuiesc in centrul orasului. Eu am 35 de ani, iar Bogdan - 40. Avem doi copii: Darius, de 5 ani, si Ioana, de 3 ani, si pot spune fara niciun fel de retinere ca suntem o familie fericita, cata vreme suntem cu totii sanatosi si, in plus, noi, parintii, avem servicii foarte bine remunerate, in vreme ce copiii merg la cea mai buna gradinita particulara din oras. Si atunci, probabil va intrebati de ce va scriu... Motivul pentru care o fac nu este acela de a va descrie cat de bine o duc acum, ci pentru a va arata cat m-am chinuit si prin cate am trecut pana a ajunge aici.

Am avut multe necazuri si dureri, numai ca de cele mai multe ori, din teama, de rusine sau din alte motive, eu si sotul meu le-am tinut pentru noi, nu le-am exteriorizat.

Principala mea grija, daca ii pot spune asa, a fost Elena, mama-soacra; o femeie apriga, care avea 60 de ani cand am cunoscut-o si care nu a acceptat niciodata ca cineva sa faca impotriva vointei sale, si nici macar sa fie contrazisa, indiferent daca avea sau nu dreptate. Cuvantul ei era lege de ordine, iar noi trebuia sa ne supunem neconditionat, daca nu voiam sa intram mai intai in gura ei, iar mai apoi in dizgratie. Locuiam, eu si Bogdan, in casa care ramasese numai a sa dupa decesul socrului, Mitica, un om minunat, a carui pierdere am regretat-o sincer; o casa care, dupa ce Elena nu va mai fi fost, ar fi urmat a fi mostenita de sotul meu si de mine. De altfel, acesta a fost si motivul pentru care am stat si am indurat calvarul un amar de vreme, ci nu am plecat pur si simplu din casa soacrei. Casa este una mare si frumoasa, cum putina lume isi poate permite in zilele de azi. Asa incat, mai de voie, mai de nevoie, am acceptat sa locuim cu Elena, sperand ca ne vom intelege bine si vom convietui in mod civilizat. Aiurea! De unde civilizatie la o scandalagioaica precum soacra-mea? Spunea tot ce avea de spus pe un ton rastit, poruncitor, iar noi trebuia sa ne conformam fara sa cartim. Dar asta n-ar fi fost mare lucru, daca Bogdan, in calitate de unic fiu al scorpiei, ar fi indraznit, macar din cand in cand, sa ii opuna rezistenta si sa o mai aduca cu picioarele pe pamant. Cand colo, el coaliza cu maica-sa si nu iesea din vorba ei oricat l-as fi batut la cap sa o faca. Prefera, de dragul mamei sale, sa accepte umilirea si batjocorirea sotiei, adica a mea. Numai bunul Dumnezeu stie prin cate am trecut si cate am fost nevoita sa indur pana cand am reusit sa tai cordonul ombilical care il lega pe Bogdan de mama sa chiar si dupa ce devenise om in toata firea...

M-am maritat cu Bogdan Surdu in urma cu zece ani, pe cand aveam 25 de ani, iar el 30, dar cu mana pe inima va spun ca, desi au trecut numai zece ani de la acel eveniment, ma simt de parca as fi  imbatranit cu cel putin douazeci - asa viata grea am avut cu soacra mea, Elena si cu fiul ei... La inceput, de parca s-ar fi vorbit unul cu altul sa imi castige increderea, s-au purtat foarte frumos cu mine. De cate ori intram la ei in casa, eram primita bine si nu stiau ce sa mai faca pentru a ma simti bine. Si chiar ma simteam... Asa incat atunci cand Bogdan, de fata cu parintii sai, a ingenuncheat in fata mea, mi-a pus inelul pe deget si m-a intrebat: "Vrei sa fii sotia mea?", am spus "Da" din tot sufletul, gandind ca alaturi de un asemenea barbat, care imi dovedea dragostea in fiecare zi, cu fiecare gest, dar si alaturi de parintii lui, care imi aratau afectiune si intelegere, viata mea va fi un vis frumos din care n-am sa-mi doresc sa ma trezesc vreodata. Din nefericire, insa, la scurt timp dupa ce socrul meu avea sa moara rapus de cancer intestinal, iar fraiele casei aveau sa fie preluate de sotia sa, aveam sa ma conving exact de contrariul: viata mea nu era un vis frumos, ci unul urat, un adevarat cosmar, din care a trebuit sa astept ani de zile pana a ma trezi. Dar si cat am patimit pana atunci...

Dupa cununie, vazand cat de bine eram vazuta in casa sotului meu, m-am mutat la el. Parintii lui erau destul de inaintati in varsta (Elena avea 60, iar Mitica 70 de ani) si, cum nu pareau a o mai duce mult, cata vreme amandoi stateau destul de prost cu sanatatea, eu si Bogdan preconizam sa ramanem in frumosul apartament cu patru camere din centrul orasului dupa ce ei nu vor mai fi fost. Si intr-adevar, dupa nici cinci ani, la putin timp dupa ce il adusesem pe lume pe Dalius, primul nostru copil, socrul meu avea sa se stinga rapus de cancer. Soacra-mea, care il iubea nespus pe barbatul ei, a facut atunci o criza de inima foarte suparatoare, care am crezut ca o va dovedi si pe ea. Dar, rezistenta cum era, a reusit sa treaca peste boala si suparare, si-a adunat puterile si a mers inainte. Din pacate pentru mine, odata cu restabilirea si ridicarea ei din pat avea sa inceapa caderea noastra, a celorlalti membri ai familiei, si in special a mea. Caci, nemaifiind Mitica, cel asupra careia obisnuia Elena sa-si reverse nervii si pe care il teroriza cu gura sa spurcata, a trebuit sa gaseasca alte victime asupra carora sa-si exerseze apucaturile despotice si care, ca niste martiri, sa stea si sa-i suporte capriciile. Ei bine, aceste victime eram eu, Bogdan, Dalius si Ioana, fetita noastra, nascuta la doi ani dupa fratele sau. Privind acum in urma, parca nu-mi vine a crede ca am rezistat cinci ani cu o scorpie ca Elena pe capul nostru...

Poate va intrebati ce anume o facea pe soacra mea intolerabila... Dar ce nu o facea? Mai intai, ea nu accepta sa i se raspunda sau sa se comenteze la deciziile sale. Daca o facea careva, atunci intra in dizgratia ei, si ce era la gura ei nu va pot spune... Asa ca, dupa un timp, satui de mahalagismele si invectivele pe care ni le arunca in cascada atunci cand vreunul dintre noi incerca sa aduca un contraargument la una dintre hotararile sale, am renuntat a ii mai raspunde, rezumandu-ne a executa fara o vorba cele stabilite de femeie. Femeie care, in paranteza fie spus, desi incet-incet se apropia de 65 de ani si era cu sanatatea in piuneze, nu se lasa deloc. Dimpotriva, parca pe masura ce avansa in varsta, mai apriga si mai insuportabila se facea.

- Dalia, astazi trebuie sa pui aspiratorul, ca  nu l-ai pus de o saptamana! imi ordona uneori, din senin, desi casa stralucea de curatenie.

- Dalia, presurile de la intrare s-au cam prafuit. Vreau sa le cureti chiar acum  si, imediat ce termini, sa dai o fuga pana-n piata, ca sa iei legume proapete! ma pomeneam alteori bagata in priza de un moft de moment al soacrei, care vedea praf pe un pres pe care ea insasi il curata de cel putin trei ori pe zi...

- Dalia, maine dimineata duci copiii la mama ta si dai cu insecticid in toata casa, ca nu vreau sa ne manance carcalacii! i se nazarea altadata Elenei, desi, repet, casa era farmacie, nu altceva.

Si astea sunt numai cateva exemple din felul in care isi impunea Elena dominatia in casa. Cate si mai cate altele nu v-as putea da, daca m-as pune la mintea ei... Practic, in casa aceea nu se clintea un fir de ata fara ca ea sa nu fie instiintata, asa regim draconic instaurase, si niciunul dintre noi nu putea macar pleca fara sa o anunte in prealabil unde merge si mai apoi sa o sune atunci cand ajungea acolo. Trebuia, Elena, sa stie tot ce misca, altfel nu se putea. Si asta inca nu era nimic fata de celalalt aspect al convietuirii cu sotul si soacra, unul de-a dreptul strigator la cer, pur si simplu revoltator pentru cei carora le-am povestit. Ei bine, ce credeti? In ciua felului dominant in care conducea casa, femeia avea momente, si nu putine deloc, in care isi alinta baiatul (care se indrepta spre 40 de ani!) mai ceva decat ii alintam eu pe copiii mei de numai cativa anisori. Da, da, chiar asa! Aproape seara de seara, inainte de culcare, Bogdan trecea pe la ea prin camera si, inainte de a ii spune o rugaciune de culcare si a o saruta pe gura (dezgustator!) se lasa  mangaiat pe cap, masat pe spate sau scarpinat pe picioare de catre mama sa. La inceput, cand am vazut ce se intampla, nu mi-a venit sa cred. Mai apoi, insa, constatand ca tot acest ritual grotesc se repeta, am incercat sa vorbesc cu Bogdan. Stiti ce mi-a raspuns? Mi-a zis asa:

- Dalia, te rog sa nu judeci in niciun fel relatia mea cu mama si sa intelegi ca sunt lucruri pe care nu le poti intelege! Mama sufera foarte mult dupa tata si are nevoie de caldura si afectiune barbateasca. Cine altcineva i le poate oferi daca nu eu, singurul sau fiu?

Am ramas paf, asa cum aveam sa raman de multe ori de atunci inainte, incepand cu ziua in care a venit acasa tuns baieteste, in moda anilor '60, si aratand atat de caraghios incat ziceai ca e un pustan cu fata de papa-lapte, nu un barbat matur de aproape 40 de ani. Vazandu-ma ca-l privesc cu dezaprobare, sotul meu s-a simtit nevoit sa-mi explice:

- Dalia, nu te uita asa la mine, ca n-ai de ce! Asa a vrut mama sa ma tund, asa m-am tuns! In fond, ce mare chestie? E mama mea, asa ca buna-rea, cum o fi, trebuie s-o ascult si, atat cat o mai trai, sa nu ies din vorba ei...

Dupa inca un timp, aveam sa constat ca Elena ii stabilea fiului sau nu numai modul in care sa se tunda, ci si cum sa se imbrace si chiar cum sa se poarte in intimitate cu mine! Ba, mai mult, ea insasi ii facea manichiura si pedichiura, ii cumpara produsele cosmetice care ii placeau ei si ii dadea sa manance numai ce considera ea nimerit. Iar uneori, seara, inainte de culcare, cand credea ca nu vad, ii pasa lui Bogdan, pe ascuns, cate un cub de ciocolata, mangaindu-l pe crestet si sarutandu-l direct pe buze:

- Poftim, baiatul meu! Azi ai fost foarte bun si ascultator, asa ca meriti ceva dulce. Acum du-te si baga-te in pat, sa mirosi frumos pentru Dalia, sa vada ce barbat scump si finut i-a harazit soarta!

Norocul meu ca auzeam destul de des vorbele astea, fiindca altfel, cu mana pe inima va spun ca incepusem  sa intru la idei si sa cred ca intre Bogdan si Elena existau relatii incestuoase, atat de apropiati erau unul fata de altul. Mai ales ca nu putine au fost datile in care l-am suprins pe sotul meu umbland complet dezbracat prin fata mamei sale, de parca ea ar fi fost nevasta lui, nu eu... Una peste alta, atat de insuportabila devenise viata alaturi de Bogdan si de mama sa, care pe el il rasfata ca pe un copil, in vreme ce pe mine ma muncea ca pe un sclav, incat mi-am spus ca trebuie sa fac ceva, sa vorbesc cu cineva. Asa ca m-am adresat unui psiholog. Acesta, folosind cuvinte pretioase, mi-a explicat intr-un limbaj sofisticat ca intreg comportamentul Elenei se datoreaza faptului ca ea vede in fiul ei o reflexie a sotului pierdut si ca, in concluzie, n-am de ce sa-mi fac griji... Dar cum sa nu-mi fac griji, cand fiul respectiv era sotul meu si avea aproape 40 de ani? Asa ca, nemultumita de explicatia specialistului, mi-am luat inima in dinti si m-am dus la mama. Cand a auzit ce i-am povestit, mama s-a crucit, fiind la un pas sa lesine. Apoi, dupa ce si-a revenit, s-a gandit ce s-a gandit, pana a gasit solutia:

- Dalia, stii ce zic eu? S-o iau pe Elena aici la mine! Eu si asa sunt singura, abia ca as mai avea cu cine schimba o vorba, iar ea v-ar lasa in pace sa va vedeti in liniste de viata si familia voastra!

Am sarit de gatul mamei si am pupat-o din tot sufletul, intrebandu-ma cum de nu-mi venise mie ideea asta. Doar stiam ca mama era si ea singura, dupa moartea tatalui meu, si nu i-ar fi stricat compania cuiva. Asa ca imediat ce am ajuns acasa am discutat cu Bogdan, care, la randul lui, a vorbit cu Elena. Urmarea? Deja s-au implinit trei saptamani de cand Elena s-a mutat cu mama si, din cate aud, se inteleg bine, caci mama, o femeie inteleapta si cu capul pe umeri, a avut mereu capacitatea de se a cobori la nivelul celor inferiori. In ceea ce ne priveste pe mine si pe Bogdan, abia acum, la zece ani de la casatorie pot spune ca, in sfarsit, formam o familie in sensul adevarat al cuvantului si ne putem bucura in tihna de darurile pe care ni le-a dat bunul Dumnezeu: clipele alaturi de copii, clipele de iubire nocturna, clipele de pace sufleteasca si alte clipe... Si, puteti rade, dar uneori, seara, inainte de culcare, il scarpin pe sotul meu pe picioare si ii strecor in gura un cub de ciocolata, pentru ca el sa nu resimta prea tare departarea de mamica sa...

 

Din aceeasi categorie:

Am trimis ursul la plimbare şi m-am dus liniştit la culcare...

Am trimis ursul la plimbare şi m-am dus liniştit la culcare...

Intamplarea pe care vi-o povestesc mai jos este pe cat de rara, pe atat de amuzanta, si s-a petrecut in urma cu patru ani, la munte. Mai precis, la Po...

Citeşte mai mult...

Amantul nevestei mele îmi oferă o viață de huzur

Amantul nevestei mele îmi oferă o viață de huzur

Sunt cu Didi de 20 de ani. Eu am acum, cand va scriu, 47 de ani, iar ea are 39. Ne-am casatorit de tineri, si asa se face ca avem copii mari: Mihai ar...

Citeşte mai mult...

Am zărit-o într-o seară, într-un vagon de metrou...

Am zărit-o într-o seară, într-un vagon de metrou...

Am zarit-o pe fata despre care vreau sa va povestesc in metrou. Se intampla in urma cu sapte ani. Ma urcasem la ,,Titan''. Calatoream spre ,,Politehni...

Citeşte mai mult...

De cinci ani n-am avut parte de taina iubirii...

De cinci ani n-am avut parte de taina iubirii...

Nu stiu daca sunt singurul barbat care se confrunta cu o asemenea problema, dar stiu ca nu mai rezist! Sunt cinci ani de cand nu am mai facut dragoste...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Soacră-mea își dirijează fiul, care mă dirijează pe mine