Am fost cinci fete si un baiat la parinti. Din pacate, acum nu mai suntem decat patru surori, Leta si Marin prapadindu-se in anul care a trecut. Leta era una dintre surorile mele mai mari, mai exact a treia ca varsta dupa Ioana si Maria. Eu si Floricica ne-am nascut dupa ele, iar Marin, saracul de el, era cel mai mic dintre noi. Asa a fost soarta: vazand ca fac numai fete, mama si tata au hotarat sa procreeze pana cand va iesi un baiat. Si, dintre toti, el, cel mai mic, a murit primul... O moarte lenta, dorita chiar, dupa ani de chin si lupta cu un cancer la colon care il facea sa se urce pe pereti de durere. Un sfarsit tragic, dar previzibil. Ceva oarecum asteptat. Alta a fost, insa, povestea in cazul surorii mele Leta, si cu ea as vrea sa va retin atentia. Leta, desi afectata grav de o leucemie in ultima faza, nu a putut muri linistita pana cand la capataiul sau nu a venit fiul ei, pe care nu-l vazuse niciodata pana atunci. Asta, desi ea avea 65 de ani cand s-a stins...

Ma numesc Marta Barbu, sunt din Bucuresti si doresc a va relata in continuare despre mine si sotul meu, Dumitru, care a fost, pana la un punct, primul si singurul barbat din viata mea. Totodata va voi povesti si despre amantii nostri, al caror rol in evolutia casniciei noastre este unul esential, cata vreme fara ei probabil am fi fost de mult despartiti. Intr-adevar, ati citit bine, e vorba nu de copiii nostri, de parintii nostri sau de prietenii nostri, ci de amantii nostri. Mai pe sleau spus, oamenii cu care ne-am culcat eu si cu sotul meu in timp ce eram casatoriti...

L-am cunoscut pe Szoli in facultate si m-am maritat cu el tot atunci, cand niciunul din noi nu terminase studiile. Primii doi ani de casnicie au fost nici mai mult, nici mai putin decat... 24 luni de miere, si asta fiindca beneficiam de suportul material substantial al familiilor. Noi nu aveam nicio grija, in afara de aceea de a ne iubi zi de zi si a visa cum vom imbatrani impreuna fericiti. Insa zilele insorite aveau sa se termine odata cu incheierea facultatii, atunci cand, tot ajutati de familiile noastre, am cumparat un apartament cu 3 camere si ne-am mutat singuri.

Am fost casatorit cu Anania timp de 13 ani. Am avut o viata destul de frumoasa impreuna, insa in cele din urma faptul ca ea nu putea avea copii avea sa fie hotarator in luarea deciziei de a divorta. Eu am iubit dintotdeauna cu disperare copiii, si nu puteam concepe viata fara ei. Iar cand, dupa ani buni de incercari esuate de a deveni parinti, s-a adeverit faptul ca Anania nu putea ramane insarcinata, ne-am despartit in ciuda faptului ca tineam inca foarte mult unul la celalalt. Am suferit amandoi foarte mult la vremea respectiva, dar ea a inteles ca nu o abandonez din egoism si ca pentru mine dorinta de a deveni tata conta cel mai mult. Cum nici adoptia propusa de ea nu m-a incantat prea tare, fiecare din noi a pornit asadar pe drumul sau. Am ramas totusi buni prieteni si am pastrat legatura, caci ne doream cu adevarat unul altuia sa gasim fericirea. Insa chiar sa ajungem sa ne incuscrim – asta nu as fi crezut-o vreodata!

Sunt Natalia Carlan si am 30 de ani. M-am nascut intr-o mica localitate din judetul Teleorman si am locuit cu familia la periferia Rosiorilor de Vede. O familie mare, numeroasa, care ii cuprindea pe Gigi, barbatul meu, pe parintii si cei trei frati ai lui, pe sora sa, pe barbatul acesteia plus alte neamuri si rubedenii pe care nu le-am cunoscut prea bine si ale caror nume nu le-am retinut. Cam aceasta era componenta familiei la inceput, atunci cand am intrat eu in ea, adica in urma cu 10 ani. In prezent, unii din cei enumerati nu mai sunt in Rosiori, iar altii nu mai sunt nici macar pe acest pamant: s-au dus unul dupa altul...