Eu sunt Stelu, si pana in urma cu putin timp eram convins ca Laura a fost si este iubirea vietii mele. Am fost impreuna peste 2 ani, timp in care am incercat sa o fac fericita in toate modurile posibile si imposibile, dupa care ea a refuzat cererea mea in casatorie si m-a parasit. Ne cunoscusem la locul de munca, mai precis in redactia in care eu lucram de trei ani atunci cand s-a angajat ea. Eram inca tineri, eu aveam 36 de ani, iar ea numai 27; ne-am indragostit la scurt timp dupa ce ne-am vazut si ne-am mutat impreuna, in casa mea din cartierul Titan, pana cand a plecat.

Dragostea mea se numeste Alina si are acum, la 5 ani de la evenimentele pe care vi le voi relata, 27 de ani. Ceea ce inseamna, la un calcul simplu, ca atunci avea 22. La randul meu, pe vremea aceea aveam 30 si eram un barbat bine, dupa care nu putine femei intorceau capul. Eram, la fel ca si in prezent, inginer sef la o companie cu capital privat strain, unde se munceste pe rupte, dar remuneratia este pe masura. In fapt, este atat de consistenta incat mi se pare de-a dreptul imoral sa mentionez suma in conditiile in care azi peste trei sferturi din populatia tarii traieste in saracie. Ma rezum, asadar, la a mentiona ca banii nu au constituit niciodata o problema pentru mine, si trec la capitolul cel mai important: dragostea.

Numele meu este Gigi, si sunt din Suceava. Am 55 de ani, varsta pana la care am fost casatorit de patru ori. Din pacate, insa, niciunul din mariaje nu a rezistat, si asta din unul si acelasi motiv: bautura. Doua dintre nevestele mele au considerat ca beau prea mult, si imi reprosau intruna aceasta, drept pentru care am renuntat la ele. Cu cea de-a treia lucrurile au stat exact pe dos: bea atat de mult incat ma intrecea. Eu i-am reprosat asta, iar ea a ,,bagat" divort. Ajunsesem sa cred ca n-am sa gasesc niciodata o femeie cu care sa ma potrivesc la pahar si ca am sa raman singur toata viata. Dar n-a fost asa. Norocul mi-a scos-o in cale pe Maria, o femeie minunata, care bea cot la cot cu mine. Eu si cu ea formam un cuplu deosebit si ne iubim ca doi nebuni…

De mult vreme ma retin de la a va scrie, dar acum nu mai pot. Cea mai buna prietena a mea m-a convins sa o fac din doua motive: primul, pentru ca alte mame sa traga invatamintele necesare; al doilea, ca sa ma descarc macar un pic, ca sa imi usurez putin povara de pe sufletul meu greu incercat. Dar mai bine hai sa va spun prin ce am trecut, pana nu ma podidesc lacrimile si imi pierd curajul si vointa de a va scrie...

Fiecare om are o pasiune a sa, mai mare sau mai mica. La unii ramane in stadiul de hobby, in timp ce la altii tot creste si poate ajunge sa fie ridicata la rang de obsesie. Este si cazul meu. Nu stiu cum am ajuns colectionar de esarfe rosii, insa de cand ma stiu mi-au placut foarte mult. Ce imi amintesc cu siguranta este faptul ca inca din Facultate obisnuiam sa port esarfe rosii. Aveam mai multe, de nuante diferite, si le purtam prin rotatie. Nu putine au fost momentele in care am fost tachinat pentru aceasta preferinta vestimentara. Insa pot spune fara modestie ca, desi sunt un barbat frumos, atragator, accesoriul nu a lipsit – si nu lipseste – niciodata din vestimentatia mea. El ma face sa ma simt mai bine, mai increzator in fortele proprii.