Dragi cititori, nu am crezut vreodata ca voi ajunge sa sufar atat dupa barbatul meu, cel care, timp de 25 de ani, cat am fost casatoriti, mi-a facut multe zile fripte. Insa, spre uimirea si totodata spre disperarea mea, constat acum, la aproape 3 luni de cand a murit, ca nu il pot uita pe Mitica si ca pur si simplu nu pot trai fara el. Mor de dorul lui!... Asa ca m-am decis sa va povestesc despre cat amar am indurat de la el, ca sa decideti daca vi se pare normal sa bocesc neintrerupt...
Of, daca ati sti ce viata am dus alaturi de Mitica... Cu suisuri si coborasuri, cu bune si rele - ca in mai toate familiile, de altfel. Am inceput de jos de tot, in urma cu 25 de ani, cand ne-am casatorit. Eu aveam, pe atunci, numai 23 de ani, iar Mitica era cu 5 ani mai mare ca mine. Nu mi-e rusine sa va spun ca eram saraci, ca locuiam la sat, in bojdeuca barbatului meu, si ca traiam din munca campului. El era orfan si o dusese destul greu pana la 28 de ani, insa a supravietuit cu demnitate muncind de dimineata si pana seara.
Vechea Poveste
Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.
TINETI MINTE!